Vocabular religios

marcionism: una dintre doctrinele gnosticilor; numele vine de la Marcion, originar din Asia Mică, stabilit la Roma către 140, unde, sub influenţa gnosticismului lui Cerdon, dezvoltă propriul lui sistem, pe baza unor texte din Epistola către Galateni, despre Dumnezeul celor două Testamente şi despre canonul Scripturii. După Marcion, există «doi dumnezei»: un dumnezeu inferior, imperfect, al Vechiului Testament, care a creat lumea, a dat Legea şi a inspirat profeţii, care se mânie şi se răzbună; un dumnezeu al Noului Testament, Tatăl lui Iisus Hristos, al iubirii, al milei şi al iertării. Între cei «doi dumnezei», cel creator şi cel răscumpărător, nu există legătură; nici între Lege şi Evanghelie, între Israel şi Biserică sau între iudaism şi creştinism. Materia este rea, de aceea Marcion recomanda ascetismul riguros. Pentru a susţine ideile sale, el stabileşte propriul său canon: Evanghelia după Luca, episcopele pauline fără Timotei şi Tit, din care elimină ideile iudaice. De la început, Biserica a condamnat ideile lui Marcion, căci ea a apărat unitatea istoriei mântuirii şi revelaţiei, continuitatea dintre Vechiul şi Noul Testament. Cel mai important exeget modern al lui Marcion a fost Adolf Harnak (1851-1930), care susţine deosebirea radicală între Evanghelia unică a lui Hristos şi celelalte religii. (pr. prof. dr. Ion BRIA, Dicţionar de Teologie Ortodoxă)