Vocabular religios
gnosticism (gr. gnosis = cunoaştere secretă, iniţiere): doctrină sincretistă, compusă din elemente ale religiilor de mistere foarte populare în India, Babilonia şi Persia, mituri ale filosofiei greceşti asociate cu unele idei creştine luate din Evanghelia lui Ioan. Ideea comună a sistemelor gnostice, fie precreştine, paracreştine sau creştine, este dualismul între finţa divină, originară, inaccesibilă şi o serie de emanaţii (pereche) rele care ajung în lume şi în materie. Sistemul lui Valentin (^ 160), creştin din Alexandria, care a expus învăţătura sa la Roma în acelaşi timp cu Marcion, între 135-160, este centrat pe idea de «pliroma» (lumea spirituală pură). Aceasta e compusă dintr-o dintr-o unitate de eoni, emanaţii divine din Tatăl - necunoscutul sau ultimul - prin multiplicări successive. Creaţia este identică cu căderea în păcat, iar lumea materială, care este, în esenţa ei, rea, ca şi spiritele umane, au fost modelate de demiurg. Cuvântul - Mântuitorul nu este acelaşi cu Dumnezeu-Creatorul, ci o emanaţie spirituală care a trecut prin Fecioara Maria ca apa prin conductă, nu a murit fizic şi nu a înviat. Mântuirea este un act de cunoaştere revelată, necesară revenirii în armonia pliromei. Există o inegalitate finţială între oameni, deoarece numai cei spirituali, gnostici - nu şi cei trupeşti, nici cei psihici - posedă această cunoaştere şi, deci, se pot mântui. Origen, Clement din Alexandria, Tertulian, Hipolit, Epifanie, Efrem Sirul şi, în special, Irineu de Lyon au combătut cu vehemenţă sistemele sincretiste gnostice, nu numai pentru inconsistenţa lor teologică, ci şi pentru caracterul lor blasfemiator şi periculos din punct de vedere moral. Ei afirmă despre creaţie că este bună, fiindcă este opera lui Dumnezeu. Dintre doctrinele gnosticilor fac parte marcionismul şi maniheismul. (pr. prof. dr. Ion BRIA, Dicţionar de Teologie Ortodoxă)