Vocabular religios

existenţă (lat. Ex-isto, gr. tropos): forma pe care o ia viaţa sau fiinţa în procesul ei de devenire. În mişcarea ei de dezvoltare, substanţa se transformă, primeşte o stare pe care n-a avut-o anterior decât potenţial. Forma este un grad al existenţei, un mod de viaţă, în categoria timpului şi a spaţiului (tropos). Deoarece făpturile raţionale au atât existenţa istorică cât şi existenţa veşnică prin participare şi har, ele au şi ceva contrariu, adică neexistenţa. Aducerea lor la existenţă prin Cuvântul lui Dumnezeu şi ţinerea lor în existenţă sunt un dar, adică ele sunt dependente de voinţa lui Dumnezeu; totuşi veşnicia şi starea sau forma acesteia depind şi de voinţa fiecărei fiinţe raţionale. Existenţa veşnică trebuie să devină viaţă veşnică, adică participare la Cel ce este însăşi existenţa, «Viaţa», pentru că existenţa fără Dumnezeu poate deveni moarte veşnică, adică nefericire veşnică. Simţul actual al existenţei, al timpului istoric, e consecinţa unei viziuni şi a unei percepţii determinate de păcat, ca o formă de neparticipare la har. Existenţa este astfel redusă prin alienarea, detaşarea de Dumnezeu. (pr. prof. dr. Ion BRIA, Dicţionar de Teologie Ortodoxă)