Vocabular religios

Data: 02 Aprilie 2008

- destin (de la lat. destino-destinare = a hotărî ceva) - soartă, fatalitate, ceva stabilit, hotărât dinainte şi care trebuia să se întâmple; se spune „aşa i-a fost destinul“ ca o motivaţie în faţa unei situaţii, mai ales neprevăzute, şi care totuşi are loc. Credinţa în destin, în predestinaţie este o concepţie care se întâlneşte în doctrina religioasă islamică (mahomedană), în care Dumnezeu (Allah) este un stăpân absolut, despotic, ale cărui hotărâri au un caracter de fatalitate. Credinţa în destin este o concepţie negativistă, căci stă în calea progresului; această concepţie o întâlnim şi în străvechile credinţe păgâne, iar mitologia greacă a ilustrat-o în legenda lui Oedip.

Creştinismul nu admite credinţa în destin, deoarece doctrina creştină a liberului arbitru (libertatea de a alege singur) ne învaţă că fiecare fiinţă omenească are libertatea şi dreptul de a alege drumul pe care să meargă în viaţă, adică de a alege binele de rău, fiind astfel fiecare răspunzător de faptele lui, pentru care va suporta şi urmările. - eshatologie: (din gr. eshatos = cel din urmă, ultim; i eshati ora = ceasul cel din urmă) - învăţătură despre viaţa viitoare, viaţa veşnică, „viaţa veacului ce va să vină“, împărăţia lui Dumnezeu pentru care ne rugăm „vie împărăţia Ta“, care va începe după Judecata de apoi, când Iisus va veni „să judece viii şi morţii“ şi va întemeia o împărăţie ce „nu va avea sfârşit“ şi pentru care Biserica învaţă pe credincioşi ce trebuie să facă, cum trebuie să trăiască aici, pe pământ, spre a fi primiţi în împărăţia lui Dumnezeu.