Vot european contra Poloniei și critică a referendumului românesc despre familie

Un articol de: Pr. Ioan-Aurelian Marinescu - 26 Ianuarie 2020

La finalul anului trecut, în cadrul Parlamentului European a fost votată o rezo­luție care condamnă Polonia, țară de veche tradiție catolică, pentru inițiativa, derulată încă de la începutul anului 2019, a peste 80 de primării din orașe poloneze de a se declara „LGBT free zones”, cu alte cuvinte zone în care manifestările și propaganda LGBT nu sunt acceptate. Votarea în 18 decembrie 2019 a acestei rezo­luții, cu 463 de voturi pro, 107 împotrivă și 105 abți­neri, a fost semnalată apoi atât pe site-ul oficial al instituției europene (www.europarl.europa.eu /news), cât și pe pagina personală de social media a avocatului Peter Costea, activist creștin pro-familie și candidat independent la alegerile europarlamentare. 

„În afară de atacarea și discreditarea acestor decizii democratice adoptate pe plan local în Polonia, rezoluția Parlamentului European viza colateral și România, criticând Referendumul despre Căsătorie din octombrie 2018, cu pretenția că a generat «discriminare și violență împotriva» mino­rităților sexuale, precum și «restrângerea definiției familiei în România», ca și cum definiția acesteia ar fi fost vreodată mai amplă, iar referendumul ar fi țintit să o diminueze”, precizează avocatul Costea în articolul postat recent pe pagina sa de facebook, adăugând că aproape toți politicienii români, indiferent de apartenența politică, au votat această rezoluție împotriva Poloniei, plasându-se totodată și împotriva intereselor votanților referendumului românesc, o parte a societății româ­nești fiind acuzată de homofobie: „Discriminarea și violența împotriva persoanelor LGBTI a luat multiple forme, exemple recente incluzând afirmații homofobe în cadrul campaniei pentru referendumul de restrângere a definiției familiei în România și discursul urii vizând persoanele LGBTI în contextul alegerilor din Estonia, Spania, Marea Britanie, Ungaria și Polonia”.

Tot acum este subliniată și obligativitatea protejării drepturilor copiilor LGBTI în cadrul tuturor instituțiilor de învă­țământ, fiind somați reprezen­tanții statelor membre să întreprindă acțiuni concrete, insuficient implementate se pare până în prezent, pentru a pune capăt discriminării persoanelor LGBTI la școală.