Vulcani celebri şi frumuseţea lor sălbatică
Superbi şi înspăimântători, mocnind de forţa adâncurilor planetei noastre sau adormiţi, aparent, pentru totdeauna, vulcanii nu lasă pe nimeni indiferent. Unii dintre aceştia au devenit atracţii turistice după ce, odinioară, au însemnat sfârşitul pentru oraşe întregi, cum este cazul vulcanului Vezuviu, care în anul 79 după Hristos a distrus oraşele Pompeii şi Herculaneum. Astăzi, turişti din toată lumea vin să vadă trupurile ale celor pe care vulcanul i‑a transformat în statui.
Vom vedea în cele ce urmează câteva dintre evenimentele importante ale istoriei acestor „bombe atomice” ale pământului, şi nu este deloc exagerată denumirea, căci erupţiile vulcanice sunt de sute sau de mii de ori mai puternice decât bomba detonată la sfârşitul Celui de‑al Doilea Război Mondial la Hiroshima.
Vom începe cu una dintre cele mai importante erupţii vulcanice apropiate de noi în timp: Pinatubo, anul 1991. Aflat în insulele Filipine, în regiunea centrală a insulei Luzon, acest vulcan cu înălţimea de 1486 de metri era considerat vulcan stins. Dar nimic nu este sigur cu aceşti monştri care se pot trezi oricând la viaţă, iar acest lucru s‑a întâmplat după o perioadă de linişte de 611 ani. Erupţia a micşorat înălţimea vulcanului, acesta rămânând fără câteva sute de metri, înainte de eveniment având 1745 de metri. Numărul victimelor a fost relativ mic, în comparaţie cu tragediile antichităţii, totuşi chiar şi după masive evacuări ale populaţiei, tot au existat 875 de victime.
O zi de vară care părea ca oricare alta în sudul Italiei - 24 august a anului 79 d.Hr., - avea să fie una dintre cele mai importante pentru istoria erupţiilor vulcanice şi, cu siguranţă, pentru locuitorii oraşelor Pompeii şi Herculaneum. Erupţia nu a fost precedată de niciun semn, pur şi simplu deodată conul vulcanului Vezuviu a explodat şi în 18 ore, conform istoricului Pliniu cel Tânăr (care la acea vreme avea numai 17 ani şi locuia în vestul Golfului Neapole), totul a fost acoperit de cenuşă. Un nor uriaş de gaze toxice a făcut numeroase victime, printre care şi istoricul Pliniu cel Bătrân, el murind în urma deciziei pe care a luat‑o, de a se duce cu vasele flotei romane din Golful Neapole, pe care le conducea, pe ţărmurile cele mai afectate de erupţie, în intenţia de a îmbărbăta locuitorii. Au fost descoperite rămăşiţele a mii de locuitori ai înfloritoarelor oraşe romane, şi astăzi „statuile” umane îi înfioară pe turiştii veniţi să vadă urmele uneia dintre cele mai mari tragedii naturale din istorie. În prezent Vezuviul, aflat la numai 10 kilometri de oraşul Neapole, este singurul vulcan activ de pe continentul nostru, iar o erupţie precum cea din anul 79 ar însemna un dezastru. Ultima erupţie semnificativă a Vezuviului a avut loc în 1631, iar la sfârşitul Celui de‑al Doilea Război Mondial, în 1944, a avut loc una de intensitate mai redusă.
Toate recordurile în materie de erupţii au fost bătute de „indonezianul” Krakatoa, aflat la 49 de kilometri de insula Java şi la 40 de Sumatra. În 1883 a erupt cu un zgomot care este considerat cel mai mare auzit vreodată pe Pământ, locuitorii Insulei Rodriguez, aflată la 4600 de kilometri de vulcan, aflând că ceva teribil s‑a petrecut undeva departe.
La prima erupţie, din ziua de 26 august, jetul de cenuşă s‑a ridicat în aer la 27 de kilometri, iar cele două explozii de a doua zi au distrus nordul insulei Rakata. Magma aruncată în aer a avut circa 125 de kilometri cubi, iar forţa exploziei a fost apreciată la circa 200 megatone, putem să ne dăm seama ce înseamnă dacă comparăm cu cea mai puternică bombă nucleară construită de om – „Bomba Ţarului”, detonată de URSS pe 30 octombrie 1961, bombă ce a avut „doar” 50 de megatone.
În sudul Islandei, vulcanul Laki nu a produs o „surpriză”, precum Vezuviul în anul 79, ci a erupt vreme de opt luni de zile, cu începere din 8 iunie 1783, ucigând cu emisiile sale de gaze toxice circa 25% din populaţia insulei. Consecinţele acestei erupţii îndelungate s‑a făcut simţite şi în Statele Unite, în acel an înregistrându‑se o iarnă neobişnuit de lungă şi friguroasă.
Unele dintre erupţiile vulcanice au chiar efecte persistente în timp la nivelul temperaturii globale. Un astfel de exemplu este vulcanul care deţine recordul pentru America de Sud, Huaynaputina, din Peru, care în anul 1600 s‑a trezit şi a produs cutremure, timp de 24 de ore a plouat cu cenuşă, iar scurgerile de lavă a distrus sate întregi, ajungând chiar pe coasta Oceanului Pacific, la circa 120 de kilometri depărtare.
Tot italienii mai au un vulcan celebru, Etna, cel care însă este mai blând decât a fost Vezuviul în istorie, ba chiar şi mai „generos”, fiindcă micile sale erupţii destul de dese (la numai câteva luni de zile), fiind o atracţie turistică deosebită. Are o înălţime de 3340 de metri, aria sa de potenţială distrugere în caz de erupţie majoră (care se întâmplă o dată la circa 150 de ani) este de 1.250 de kilometri pătraţi, însă în pofida acestui pericol în apropiere există localităţi. Solul din zonă este unul de bună calitate, tocmai datorită cenuşei vulcanice, sol propice pentru culturile viţei‑de‑vie, pomilor fructiferi şi măslinilor.
Câteva date interesante
Vulcanul vulcanilor este unul subacvatic – Mauna Loa, din Hawaii. Peste nivelul mării are „doar” 4170, însă măsurat din adâncurile mării are peste 10.000 de metri. Cel mai înalt vulcan activ terestru este Cotopaxi, din Ecuador – 5911 metri, cel mai activ se află tot în frământata zonă a Hawaii‑ului – Kilauea, care erupe continuu din 1983, ca şi cum ar scuipa, acesta fiind şi înţelesul numelui său în limba localnicilor – „Cel care scuipă”. Campionul la numărul de erupţii pe continentul nostru este Stromboli, din Italia, situat pe Insulele Eoliene, iar erupţiile sale mici, dar dese i‑a adus din partea romanilor porecla „Farul Mediteranei”.