Zugravul de biserici şi de suflete de la Mănăstirea Antim
Stâlp al ortodoxiei pentru decenii de-a rândul, părintele Sofian s-a înălţat pe crucea suferinţei, încheind cu multă statornicie drumul urcuşului duhovnicesc. În toată viaţa lui, 90 de ani dedicaţi lui Hristos aproape integral, părintele s-a arătat un mărturisitor al ortodoxiei şi un trăitor al ei, în cel mai deplin mod cu putinţă. Acum, la nouă ani de la trecerea sa la veşnicie, înălţăm o rugăciune către marele duhovnic de la Antim.
În inima Bucureştiului, ascuns după blocuri, se află un nesecat izvor de linişte şi bucurie duhovnicească. Deşi părintele Sofian Boghiu s-a mutat să slujească altarului ceresc, rugăciunile şi căldura sa încă se simt înăuntrul zidurilor bătrâne de cărămidă ale Mănăstirii Antim. Supranumit "apostolul Bucureştiului", nu a căutat niciodată slava oamenilor, dar s-a îndreptat mereu spre ei, fiindu-le ajutor şi povăţuitor. Au trecut nouă ani de la trecerea sa la Domnul. E puţin pentru veşnicia din care el se roagă, dar e destul de mult pentru noi, cei osteniţi de trecerea clipelor.
Momit fiind de chipul luminos şi cald ce mi-a rămas în minte ca o icoană, am poposit la ceas de seară la vechea sihăstrie bucureşteană, unde, cu dragoste, căldură şi dor, părintele arhimandrit Mihail Stanciu, ucenic al părintelui Sofian, mi-a povestit câte ceva despre acest "bătrân frumos" al Mănăstirii Antim.
"L-am cunoscut pe părintele Sofian pe când eram student. Am rămas impresionat de iradierea senină a bunătăţii şi a sfinţeniei sale. Mai apoi, cu mila lui Dumnezeu am intrat în mănăstire împreună cu alţi patru fraţi, unde l-am cunoscut îndeaproape pe părintele, ca pe un adevărat părinte duhovnicesc, ca stareţul şi povăţuitorul nostru pe calea mântuirii", mărturiseşte, cu vădită emoţie, părintele Mihail. "Cuvântul lui avea putere multă pentru că era trăit, era din experienţă. Mai întâi de toate, vedeam la părintele Sofian smerenia, răbdarea şi o statornicie de neclintit. Era asemenea unui colos, pe care nu-l clinteau valurile, vânturile, ispitele", continuă ucenicul părintelui.
Izvor de răbdare, smerenie şi bunătate
Trecut prin ani grei de închisoare în timpul prigoanei comuniste, părintele Sofian a folosit această tristă perioadă ca să sporească cu rugăciunea. "Nu mai aveam alte griji care să ne ocupe mintea, ci nădejdea noastră era numai la Dumnezeu", spunea părintele Sofian. Prin bătăi, numeroase încercări şi delaţiuni, în puşcărie s-a ancorat mai mult în Dumnezeu. Aici s-a dedicat rugăciunii lui Iisus, rugăciunea neîncetată, ce a devenit o trăsătură dominantă a părintelui Sofian, şi din care izvorau răbdarea, smerenia şi bunătatea de neclintit pe care le iradia părintele.
Chiar în lucrarea sa de zugrav, nu numai de biserici, ci şi de suflete, avea la bază, mai întâi de toate, rugăciunea. Acesta era primul său sfat pentru toţi ucenicii săi: să se roage necontenit. "Părintele Sofian era familiar cu sfinţii datorită rugăciunii şi, pentru că stătea şi zugrăvea multe chipuri de sfinţi, era mereu în legătură cu ei. Era o legătură a duhului, care îl lega cu sfinţii, cu Maica Domnului şi cu Mântuitorul", adaugă părintele Mihail.
Părintele Sofian era şi un om erudit, un om de mare cultură, dar ascundea acest lucru. Era, ca şi Eminescu, un om care filtra conţinuturi profunde şi le mărturisea în cuvinte prin expresii simple, accesibile. Aşa cum Eminescu a reuşit, în formele poetice, în rimă şi în ritm să introducă profunzimi extraordinare ale cugetului, aşa părintele Sofian, în cuvinte simple, transmitea învăţături adânci din Sfânta Scriptură şi din Sfinţii Părinţi. Alteori, pe lângă cuvintele serioase, profunde, pe care le transmitea, părintele adăuga o vorbă veselă. Predicile sale erau foarte calde, reuşind să ajungă aproape de orice suflet.
"Chipul său luminos demonstra că era mereu în prezenţa lui Hristos şi că Mântuitorul era în prezenţa lui sau în el, mai spune ucenicul iubitului duhovnic, dovadă fiind statornicia sa în bunătate şi în lumina lui Hristos. Cuvios şi duhovnic, apostol al Bucureştilor şi al întregii ţări, părintele Sofian se bucura de o sfinţenie vie prin toată lucrarea lui, prin toată bucuria pe care ne-o transmitea şi la spovedanie, şi la sfaturile pe care ni le dădea, şi la slujirea lui. Din punct de vedere liturgic era un maestru." Era numit adesea "bătrânul cu chip frumos". Cuvântul călugăr vine din limba greacă şi înseamnă "bătrân frumos". Părintele Sofian era modelul călugărului şi, într-adevăr, chipul său strălucea de o lumină nu atât fizică sau estetică, ci mai ales de o lumină a bunătăţii care îi arcuia şi îi lumina trăsăturile aşa cum la foarte puţini oameni vedem. Nu puteai vedea o încrâncenare în privire, pe frunte, ci îi vedeai faţa strălucind, străbătută de lumina bunătăţii şi a seninului dumnezeiesc.
"Părintele Sofian e viu în noi"
Pentru fraţii din mănăstire era asemenea unui tată. "Ne-a purtat sarcinile nouă, celor mici şi celor începători, şi ne-a învăţat să ne angajăm în viaţa spirituală, să ne orientăm întotdeauna spre Hristos, să avem gândul şi rugăciunea către Hristos. Să nu cedăm niciodată şi să nu luăm decizii pripite, ci să cerem de la Dumnezeu înţelepciune şi lumină, ca să alegem şi ca să împlinim voia Lui. Apoi, ca şi duhovnic şi ca stareţ al mănăstirii, părintele ne-a fost ca o cloşcă. Când noi aveam momente de răceală duhovnicească, ne primea sub aripile lui şi simpla prezenţă a lui ne încălzea, încât, de multe ori, mergeam cu mintea tulburată sau încercată de felurite gânduri şi privindu-l ne dădeam seama cât de puerile erau încercările acestea ale minţii", îşi aminteşte părintele Mihail.
Aceeaşi atitudine o avea părintele şi faţă de credincioşii care veneau la el. Ca un tată mult îngăduitor, răbdător şi blând, îi povăţuia pe toţi pe calea mântuirii. Adesea purta el sarcinile multora, rugându-se pentru ei. Spunea părintele Sofian fiilor săi duhovniceşti: "Atunci când vezi că cineva nu răspunde la cuvântul tău despre Dumnezeu, căci pe mulţi nu îi vei putea convinge cu argumente, de ce să pierzi timpul spunându-i lui despre Dumnezeu? Mai bine spune-i lui Dumnezeu despre el. Roagă-te pentru el, pentru că Dumnezeu are puterea şi metodele de a interveni la inima omului". Aşa făcea şi părintele Sofian.
Părintele Mihail, împrumutând din căldura duhovnicului său, mi-a adus aminte că "apostolul Bucureştilor" încă îşi face lucrarea: "Părintele Sofian e viu în noi. Mulţi oameni mi-au spus că au simţit ajutorul şi mângâierea lui în urma rugăciunii către el, încât, sunt dovezi care ne încredinţează că Dumnezeu l-a primit în împărăţia Lui şi că mijloceşte pentru noi, la fel cum a mijlocit şi aici, pe pământ. Chiar părintele ne spunea că fiecare om continuă în lumea cealaltă lucrarea pe care şi-a început-o şi şi-a dezvoltat-o aici, pe pământ. Faptul că îl păstrăm în continuare pe părintele în inimile noastre ne este ca o făclie a bunătăţii, a răbdării, a smereniei. Mereu mă întreb: părintele Sofian ce ar fi făcut?".