Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
29.940 de locuri în grădiniţele din municipiul Bucureşti
Înscrierea copiilor în grădiniţe va avea loc în perioada 15 mai-1 iunie, iar reînscrierea în perioada 7 aprilie-15 mai pentru copiii care au frecventat grădiniţa în aceeaşi unitate în anul şcolar 2008-2009, a anunţat Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu, a anunţat că transferul copiilor de la o unitate la alta se realizează la cererea părinţilor, cu avizul celor două unităţi şcolare, în perioada 7 aprilie-15 mai 2009, conform Agerpres. Potrivit inspectorului, înscrierile copiilor se vor face în funcţie de existenţa fraţilor şi a surorilor în aceeaşi grădiniţă, domiciliul copiilor în circumscripţia şcolară arondată grădiniţei, locul de muncă al părinţilor sau al susţinătorilor legali în apropierea grădiniţei. „Pentru asigurarea transparenţei acestei activităţi, conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar sunt obligate să afişeze la intrarea în grădiniţă şi să informeze pe toţi cei interesaţi perioada stabilită pentru reînscrieri şi înscrieri, capacitatea grădiniţei (numărul de copii/ grupe aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2009-2010), numărul de copii reînscrişi/înscrişi zilnic în perioada planificată, perioada în care grădiniţa este închisă pentru igienizări şi/sau reparaţii“, a susţinut Banu, conform Agerpres.
Purtătorul de cuvânt a precizat că, în perioada 1-5 iunie, cererile de înscriere vor fi discutate şi aprobate în cadrul Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ. Afişarea listelor cuprinzând atât cererile aprobate cât şi cele respinse se va face în data de 8 iunie, în loc vizibil, la intrarea în grădiniţe. Părinţii copiilor cu cererile neaprobate au posibilitatea să opteze pentru înscrierea în alte grădiniţe, în limita locurilor disponibile, până la data de 15 septembrie 2009. „Se interzice condiţionarea înscrierii/reînscrierii copiilor în grădiniţe, de perceperea unor taxe sau sponsorizări din partea părinţilor“, a subliniat Marian Banu. Conform planului de şcolarizare pentru anul şcolar 2009-2010, numărul locurilor în grădiniţele din municipiul Bucureşti este de 29.940 (1.497 de grupe).