Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Anul viitor vor fi opt zile de „şcoală altfel”
Structura anului şcolar 2016-2017 va suferi unele modificări, potrivit proiectului de ordin lansat în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Anul şcolar 2016-2017 va avea 35 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare, şi se structurează în două semestre: semestrul I (12 septembrie 2016 - 3 februarie 2017) şi semestrul al II-lea (13 februarie 2017 - 23 iunie 2017), iar ziua de 15 septembrie este dedicată festivităţilor pentru deschiderea anului şcolar 2016-2017. Vacanţele elevilor sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (17 decembrie 2016 - 8 ianuarie 2017), vacanţa de primăvară (19-30 aprilie 2017) şi vacanţa de vară (24 iunie - 10 septembrie 2017). De asemenea, în săptămâna 29 octombrie - 6 noiembrie 2016, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.
Programul „Şcoala altfel” va avea o durată de 8 zile şi se va derula în două etape distincte: la începutul anului şcolar (12-14 septembrie) şi în interiorul anului şcolar, pe durata a 5 zile consecutive, la alegerea unităţilor de învăţământ. „Prima etapă (12-14 septembrie 2016) este destinată acomodării elevilor şi profesorilor cu programul şcolar şi cu procesul de predare-învăţare”, precizează MENCS, într-un comunicat remis „Ziarului Lumina”. Pentru a doua etapă, în funcţie de ciclurile de învăţământ şcolarizate, unităţile de învăţământ pot desfăşura activităţile extraşcolare şi extracurriculare în perioadele 21 noiembrie - 2 decembrie 2016, 27 februarie - 31 martie 2017 şi 15 mai - 9 iunie 2017 (învăţământul preşcolar şi primar), respectiv 17 octombrie - 2 decembrie 2016, 27 februarie - 31 martie 2017 şi 15 mai - 9 iunie 2017 (învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal). „Olimpiadele şi concursurile şcolare naţionale vor fi organizate în perioada vacanţei de primăvară (19-30 aprilie 2017), în acest mod, elevilor olimpici li se oferă posibilitatea de a participa la activităţile din cadrul programului „Şcoala altfel”, se mai precizează în comunicatul MENCS.