Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Concurs dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva
Liceul Teoretic de Informatică „Gr. Moisil” din Iaşi organizează, în parteneriat cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Primăria Municipiului Iaşi, cea de-a XI-a ediţie a Concursului interdisciplinar și interjudeţean „Religia în dimensiune virtuală”, dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva. Competiţia este structurată în două părţi, iar elevii din judeţele Moldovei vor transmite organizatorilor proiecte PowerPoint, pagini web sau filme pe temele concursului: „Domnul Iisus Hristos, Învăţătorul lumii”, „Sfinţii, modele de moralitate”, „Bucuriile credinţei, astăzi” şi „Biserica în mijlocul comunităţii”. Potrivit organizatorilor, după o preselecţie a lucrărilor, etapa finală se va desfăşura în ziua de 7 octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan. A doua parte a concursului constă într-o conferinţă, intitulată „Bucuriile credinţei” și susţinută de părintele protosinghel Iustin Neagu, de la Mănăstirea Socola, din Iaşi. Organizatorii vor acorda concurenţilor cu cele mai bune proiecte premii ce constau în diplome, bani, precum şi o excursie de o zi la Mănăstirea Miclăuşeni.



.jpg)