Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
A murit sculptorul Mircea Spătaru
Mircea Spătaru, sculptor şi profesor universitar, a murit în noaptea de 31 august, la Cluj, oraşul de care a fost legat destinul său de creator, la început şi la sfârşit, anunţă printr-un comunicat Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti. Personalitate marcantă şi expresivă a sculpturii româneşti contemporane, Spătaru a reinventat sugestii din sculptura modernă (Rodin, Paciurea, Anghel ş.a.), creând o operă a sa, inconfundabilă prin gramatică, prin nobleţea şi eleganţa formelor. În Bucureştiul contemporan, în puncte urbanistice cheie, monumentele publice, semnate de artist, efigiile lui Maniu, Bălcescu, De Gaulle exprimă în viziunea originală ce-i poartă marca, Spirit şi Graţie, în aşteptarea unor trecători avizaţi şi mai sensibili. De la Ion Frunzetti şi Dan Hăulică la Ioana Vlasiu şi Aurelia Mocanu, criticii de artă au înregistrat evoluţia decantată a operei şi profilul energic al acestei personalităţi.