Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Agenda Culturală 24 - 30 septembrie
24 septembrie – „Restituiri – expoziție de tapiserie de Cela Neamțu” la Muzeul Țăranului Român din București, Sala Irina Nicolau. Sunt expuse creații inspirate din portul popular românesc.
25 septembrie – Ora 18:30, la Doamna T din Cluj-Napoca, încep Serile de lectură deschise tuturor iubitorilor de scris și citit, sesiunea de toamnă.
26 septembrie – Expoziție de artă plastică religioasă și restaurare - „Pelerinii și prietenii. Aniversară 25” la Galeriile de Artă Brăila. După finisajul din 27 septembrie, expoziția va fi itinerantă și va putea fi văzută la Galeriile de Artă „Ion Andreescu” din Buzău, în perioada 28 septembrie – 16 octombrie.
27 septembrie – Spectacol de teatru „Moartea unui artist” de Horia Lovinescu, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, ora 19:00. Regia: Irina Popescu Boieru. Spectacolul este dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea dramaturgului Horia Lovinescu și aniversării celor 70 de ani de viață ai maestrului Emil Coșeru. Distribuție: Emil Coșeru, Mihaela Arsenescu Werner, Doina Deleanu, Andrei Grigore Sava, Radu Ghilaș, Brândușa Aciobăniței, Ada Lupu, Daniel Busuioc, Radu Homiceanu.
28 septembrie – Ora 12:00, Concert extraordinar al Corului Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești la Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina. Dirijor – Eduard Dinu. Din program: lucrări de W. A. Mozart, G. Enescu, Fr. Hubic, C. Romașcanu și alții. Intrarea este gratuită. În aceeași zi, în Sala Capitol din Timișoara, la ora 19:00, are loc concertul susținut de Gabriel Croitoru (vioară) și Horia Mihail (pian) din cadrul turneului Vioara lui George Enescu.
29 septembrie – Spectacol de operă „Evgheni Oneghin” de P. I. Ceaikovski, ora 18:30, Opera Națională Română din Iași. Vor interpreta soliștii, corul, baletul și orchestra Operei ieșene, sub conducerea muzicală a maestrului Alessandro Cedrone. În rolul principal, Venteslav Anastasov.
30 septembrie – Festivalul de Teatru de la Piatra Neamț. Tema actualei ediții este o invitație la meditație, din punct de vedere critic și ironic, asupra poveștilor de succes ale societății actuale și din trecutul recent. Evenimentul se încheie in 2 octombrie și majoritatea reprezentațiilor au loc la Teatrul Tineretului.