Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
„Alexandru Ioan Cuza 150”
Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui va găzdui, în perioada 5 noiembrie 2024 - 28 februarie 2025, expoziţia temporară „Alexandru Ioan Cuza 150”, organizată de Muzeul Naţional de Istorie al României cu sprijinul mai multor instituţii muzeale din ţară, cu ocazia împlinirii a 150 de la moartea lui Cuza. Sunt aduse în prim-plan aspecte din viaţa domnitorului şi rolul jucat de acesta la punerea pietrei de temelie a statului român modern.
Vor putea fi admirate obiecte de patrimoniu, precum tronul lui Alexandru Ioan Cuza şi cel al Doamnei Elena Cuza, trusa de pistoale de duel dăruită de împăratul Napoleon al III-lea, picturi semnate de Carol Popp de Szathmary şi Theodor Aman, tunica şi casca de colonel de lăncier, decoraţii, fotografii, documente, litografii, obiecte personale precum, ceasuri, bijuterii, tabachere, porţelanuri ale Doamnei Elena Cuza, scrisori, sigilii, bijuterii, argintărie, dar şi obiecte ale colaboratorilor lui Cuza, printre care omul politic Mihail Kogălniceanu şi poetul Vasile Alecsandri, au transmis reprezentanţii muzeului vasluian.
Toate aceste bunuri de patrimoniu vor contura o imagine cât mai fidelă şi corectă a celui care a fost domnitorul şi omul Alexandru Ioan Cuza, potrivit aceleiaşi surse. (C.Z.)