Iubitorii de artă se pot bucura, până la 19 iulie, de splendida expoziție „Vermont și farmecul Belle Époque”, organizată la Art Safari New Museum în București. Expoziția cuprinde lucrări din toate etapele creației artistice a lui Nicolae Vermont (1866-1932), un artist apreciat, care a contribuit la modernizarea picturii românești. Printre operele expuse se află și câteva cu temă religioasă.
Bibliotecă la firul ierbii
Biblioteca Metropolitană București invită copiii şi în ziua de 1 august 2025 în „Biblioteca la firul ierbii” din Parcul Drumul Taberei, sectorul 6 al Capitalei. Vinerea trecută, la „Biblioteca la firul ierbii” au avut loc ateliere de lectură, creație, teatru de păpuși, muzică și jocuri, scopul fiind promovarea lecturii şi îmbinarea activităților recreative cu cele educative, într-un cadru nonformal.
Sunt reunite o serie de evenimente cultural-educative, de mobilizare a comunității, astfel că cei mici sunt din nou așteptați pentru a petrece timpul în mod creativ și distractiv în parc, în lumea fascinantă a cărților. (A. D.)


