Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
„București în 5 minute”
Ziarul „București în 5 minute” reușește să adune informații diverse despre colecțiile Muzeului Municipiului București și despre expoziții, dar prezintă și subiecte ample, despre care poate nu foarte multă lume știe, cum ar fi cărțile vechi care există în Biblioteca Bucureștiului. În paginile publicației se regăsesc și articole scrise de istorici și interviuri cu oameni de seamă ai culturii românești. „București în 5 minute” este ziarul care apare lunar de aproape 3 ani sub bagheta editorială a Muzeului Municipiului București, iar acum este disponibil online pe site-ul instituției.
Simona Popescu, expert comunicare în cadrul Muzeului Municipiului București, consideră că, „citind ziarul, publicul are șansa de a face o incursiune în viața culturală bucureșteană. Subiectul central este axat pe activitatea Bibliotecii Muzeului Municipiului București. Prezentăm structura fondului de carte, carte deosebit de prețioasă, carte veche, dar și cărți noi despre istoria Bucureștiului și nu numai. În paginile publicației veți descoperi felul în care este cercetat patrimoniul de carte și modul în care acesta este valorificat, astfel încât să știe cât mai mulți oameni despre el și să îi deslușească semnificația. Apoi poposim la expoziția dedicată elitelor și blazoanelor românești, dar și la proiectul lunii, unde descoperim eforturile de restaurare a obiectelor pe suport papetar”.
Accesând http://muzeulbucurestiului.ro/ziar-bucuresti-in-5-minute-2020.html, puteți răsfoi ziarul și astfel, în 5 minute, faceți o călătorie în viața culturală bucureșteană.
(Alexandra Drugan)