Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Candela Moldovei
În primăvara anului 1990 apărea la Iaşi „Cuvânt şi Suflet”, prima publicaţie postdecembristă din Moldova, realizată de un grup de clerici şi intelectuali mireni. Publicaţia a îndeplinit pentru un timp şi rolul de buletin oficial al Mitropoliei. Cu aprobarea Sinodului Mitropolitan din 3 februarie 1992, IPS Mitropolit Daniel înfiinţează Candela Moldovei, buletinul oficial al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Având pe frontispiciu mai întâi chipul, apoi icoana Sfântului Voievod Ştefan cel Mare după canonizarea din 20 iunie 1992, revista îşi propunea un program duhovnicesc în dialog cu societatea de tranziţie. În editorialul-program din nr. 1-2/1992, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei scria: „O candelă luminează chipul zugrăvit pe o icoană, pentru a ne sugera prezenţa sa vie şi faptul că acest chip sfânt ne priveşte şi caută spre noi. În mod analog, prin buletinul Candela Moldovei se doreşte punerea în lumină a chipului spiritual al Bisericii din Moldova, felul cum viaţa creştină de pe aceste plaiuri ne priveşte pe fiecare dintre noi, slujitori ai Altarelor şi credincioşi, precum şi legătura dintre Biserică şi societate, dintre credinţă şi cultură, dintre trecut, prezent şi viitor, dintre mărturisirea credinţei şi împlinirea ei în faptă”.
Aria de cuprindere a articolelor reflectă multiplicarea activităţilor Bisericii în societate şi intensificarea vieţii duhovniceşti: canonizarea de noi sfinţi, construirea de noi locaşuri de închinare şi restaurarea monumentelor istorice, pelerinajele cu sfinţi la sărbătoarea Sfintei Parascheva, documente oficiale ale Sfântului Sinod şi ale Sinodului Mitropolitan, dezvoltarea învăţământului teologic în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, ora de religie, ştiri despre viaţa mănăstirilor, simpozioane şi conferinţe academice şi duhovniceşti.
Sub aspect grafic, revista a evoluat de la tipar monocrom, cu albastru, în primii ani, la copertă policromă şi interior monocrom, apoi la imprimare integral color. Şi această evoluţie reflectă perfecţionarea mijloacelor de imprimare de la tipografia mitropolitană din Iaşi.
Formatul tradiţional 30 cm x 22 cm a fost redus la 28 cm x 20 cm după anul 2008, când revista a devenit „buletinul oficial al Arhiepiscopiei Iaşilor”. În noul format, conţinutul jurnalistic al Candelei Moldovei este format îndeosebi din documente oficiale şi ştiri scurte (2 sau 3 pe pagină), însoţite de imagini. În prezent, revista apare de şase ori pe an, cu numere duble de 40 de pagini.
În cei 27 de ani de activitate, Candela Moldovei a fost şi o şcoală de formare a tinerilor jurnalişti ortodocşi, redactori, tehnoredactori, corectori şi fotoreporteri, mulţi dintre aceştia fiind acum angajaţi în diferite responsabilităţi bisericeşti, în ţară sau în străinătate.