Adunarea Generală a Academiei Române, întrunită în sesiunea din 24 iunie 2026, a decis, prin vot secret, alegerea a patru noi membri corespondenți. Potrivit unui comunicat de presă al Academiei Române, au fost al
Concert de colinde tradiționale românești și balcanice
Aula „Mihai Eminescu” a Bibliotecii Centrale Universitare din Iași găzduiește miercuri, 18 decembrie, începând cu ora 19:00, tradiționalul concert de colinde al Ansamblului „Floralia” al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași (UNAGEI), intitulat „Concert de colinde tradiționale românești și balcanice”. Vor putea fi audiate vechi colinde tradiționale românești și balcanice preluate din culegeri și arhive audio de folclor, care ilustrează colinda ortodoxă din România și țările aflate în vecinătate: Bulgaria, Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Ucraina.
Ansamblul vocal-instrumental „Floralia” din cadrul UNAGEI, Facultatea de Interpretare, Compoziţie și Studii Muzicale Teoretice, specializarea Muzică Religioasă, este coordonat de conf. univ. dr. Irina Zamfira Bucescu-Dănilă și are ca obiectiv promovarea în țară și peste hotare a muzicii vechi și a folclorului românesc autentic. Formația s-a remarcat prin participări la festivaluri de specialitate naționale și internaționale. Biletele pentru concert se pot procura de pe site-ul filarmonicais.ro.



.jpg)