Oraşele Oulu (Finlanda) şi Trencin (Slovacia) sunt Capitalele Europene ale Culturii în 2026, astfel că vor găzdui evenimente pe tot parcursul acestui an pentru evidențierea „bogăţiei culturilor europene
Concert dedicat Anului „Ciprian Porumbescu”
La Casa de Cultură a Studenților din Iași va avea loc, în 20 octombrie 2023, un concert vocal-simfonic de gală, susținut de artiștii Filarmonicii „Moldova”, pentru a marca Anul Cultural „Ciprian Porumbescu”. Orchestra simfonică și Corul academic „Gavriil Musicescu” ale filarmonicii ieșene vor prezenta, în primă audiție, opereta „Crai Nou”, compusă de Ciprian Porumbescu (versiunea de concert). Lucrarea va fi dirijată de maestrul Daniel Jinga. De asemenea, publicul prezent îi va putea audia pe soliștii Iustinian Zetea, Radu Ion, Oana Șerban, Alexandru Constantin, Andrei Petre și Daniela Cârstea. Corul va fi dirijat de Consuela Radu-Țaga. Anul 2023, în care se împlinesc 170 de ani de la nașterea și 140 de ani de la moartea compozitorului, a fost instituit drept Anul Cultural „Ciprian Porumbescu”. Potrivit legii, toate instituțiile și autoritățile, atât la nivel central, cât și local, pot organiza manifestări culturale dedicate celebrării vieţii şi operei muzicianului.


