Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Concert-eveniment Damian Drăghici
Cei mai faimoşi interpreţi de jazz ai lumii vor concerta în această seară, de la ora 20:00, la Sala Palatului, într-un concert extraordinar, susţinut în cadrul Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical "Viaţa e frumoasă", organizat pentru a treia oară de Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian". Protagoniştii vor fi românul Damian Drăghici şi americanii Diane Schuur şi Eddie Daniels.
Pentru iubitorii de muzică bună, evenimentul de astăzi, "Jazz in the City", este un adevărat festin cultural. Doi dintre cei mai renumiţi muzicieni americani ai momentului, Diane Schuur şi Eddie Daniels, vor cânta împreună cu Damian Drăghici într-un concert în care naiul reprezintă o premieră absolută pentru spectacolele de gen. De altfel, în conferinţa de presă pe care artiştii au susţinut-o ieri, Damian Drăghici a vorbit despre stilul bepop, despre ineditul muzicii lor şi despre primul nai electric construit special pentru el. Visul său de a cânta jazz la nai s-a concretizat în câştigarea unei burse la prestigiosul Colegiu de muzică Berklee din Boston, unde a studiat jazz performance. A lucrat foarte mult la acest proiect, iar concertul de la Sala Palatului va reflecta cu prisosinţă modul în care Damian Drăghici reuşeşte să îmbine diferite genuri muzicale, ce oscilează între jazz, etno, trance, rock, gipsy sau electro. În prezent, este singurul interpret la nai din lume care cântă, după cum spunea într-un interviu Răzvan Brăileanu, "la acest instrument diatonic în Sol Major cromatic în toate cele 12 tonalităţi şi deţine o tehnică unică, senzaţională, denumită triple-tongue staccato, ce-l face să fie cel mai rapid interpret". Laureaţi ai premiilor Grammy Vocalistă şi pianistă eclectică, Diane Schuur, discipol al Dinah Washington şi al altor cântăreţi legendari de jazz din anii â40 şi anii â50, are două premii Grammy şi trei nominalizări. De asemenea, Eddie Daniels, care a revoluţionat lumea jazzului şi a muzicii clasice cu clarinetul său, este câştigătorul a numeroase premii Grammy. "Eddie Daniels combină eleganţa şi virtuozitatea într-o manieră care îmi aminteşte de Arthur Rubinstein. Este fără doar şi poate un artist desăvârşit", consideră dirijorul Leonard Bernstein. Damian Drăghici a colaborat cu artişti mari, ca Zucchero, Eric Clapton, Andrea Bocelli sau Joe Cocker, a cântat alături de Orchestra Simfonică din Londra, iar în SUA, unde artistul român s-a mutat pentru o perioadă, a înregistrat piese de jazz având ca invitaţi speciali pe Michel Camilo, Stanley Clarke, Bob Mintzer, Russell Ferrante, Vinnie Colaiuta, Dave Weckl, Luciana Souza. Pentru performanţa sa muzicală, Damian Drăghici a fost recompensat cu un premiu Grammy, în calitate de artist invitat pe albumul "Winter solstice" al lui Paul Winter. Cei trei artişti îşi doresc ca muzica lor să lase urme, să construiască punţi invizibile între oameni şi să demonstreze că unora - în fond, foarte mulţi - chiar le place jazzul.