Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Concert în memoria pianistului Radu Lupu
Filarmonica „George Enescu“ aduce un omagiu pianistului Radu Lupu (30 noiembrie 1945 - 17 aprilie 2022), printr-un concert care va fi organizat la Ateneul Român, în data de 21 iunie, începând cu ora 19:00. Pe scenă vor evolua Dan Grigore, Cristian Mandeal, Marin Cazacu, Daniel Ciobanu şi Robert Creimerman.
Radu Lupu a avut o carieră strălucită, fiind distins cu o serie de premii valoroase, între care: Grammy şi Edison pentru înregistrările realizate la Decca Records, precum şi Premiul Internaţional Arturo Benedetti Michelangeli, de două ori a primit Premiul Abbiati al Asociaţiei Criticilor Muzicali Italieni. A colaborat cu numeroase orchestre de prestigiu: Orchestra din Cleveland dirijată de Daniel Barenboim, Orchestra Simfonică din Chicago condusă de Carlo Maria Giulini (1972, New York), Filarmonica din Berlin cu dirijorul Herbert von Karajan (1978), Filarmonica din Viena cu dirijorul Riccardo Muti (1986), Orchestra Royal Concertgebouw şi cu toate orchestrele londoneze şi americane importante. A susținut recitaluri la cele mai importante festivaluri și era un invitat obişnuit al celor din Salzburg şi Lucerna. A susținut turnee în cele mai importante săli de concert din întreaga lume.
Ultima sa apariţie în România a avut loc în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu“ din 2013.