Cei doi reprezentanți ai Biroului de presă al Patriarhiei Române, pr. Adrian Agachi și pr. Florin-Ciprian Petre, și-au lansat sâmbătă, 6 iunie, cele mai noi cărți în cadrul Salonului internațional de carte Bookfest, la standul Editurilor Patriarhiei Române și al Tipografiei Cărților Bisericești. Ambele lansări au fost moderate de pr. Ștefan Zară, consilier cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Convergențe culturale greco-române în Belgia
La Universitatea Liberă din Bruxelles (ULB) va avea loc, în 6 martie 2025, evenimentul dedicat Zilei Internaționale a Femeii și Zilei Internaționale a Francofoniei, intitulat „Convergențe culturale greco-române în Belgia”/ „Convergences culturelles gréco-roumaines en Belgique”, organizat de ICR Bruxelles, în parteneriat cu Ambasada României în Regatul Belgiei (RB), Ambasada Greciei în RB și ULB. Programul cuprinde prelegeri despre femei remarcabile care au îmbogățit cultura europeană: „Les écrivaines roumaines, membres de l’Académie Royale de Belgique: Anna de Noailles et Marta Bibescu”, susținută de prof. dr. Cristina Alice Toma, ULB, și „Être femme en Grèce antique”, susținută de Robert Laffineur, profesor emerit la Université de Liège, consul onorific al Republicii Elene la Liège. Vor mai fi prezentate extrase din piesa „Lysistrata” de Aristophane și un comentariu al regizorului Aristide Lavrentzos, informează icr.ro.
Anna Elisabeta Bibescu-Brâncoveanu, contesă de Noailles, a fost prima femeie academician în Academia Regală a Belgiei, devenind apoi și membră a Academiei Franceze. Marta Bibescu, romancieră, poetă, eseistă, memorialistă, dar şi om politic, a devenit membră a Academiei Regale Belgiene în 1955. Programul va fi completat cu prezentarea profilului celei mai recente academiciene române, dr. Dominique Nasta, licențiată a Universității din București, profesor și coordonator de studii cinematografice la ULB, care, în octombrie 2022, a devenit membră a Academiei Regale Belgiene.



.jpg)