În incinta Casei Pătrate și a Muzeului „Vasile Pogor” - Casa Junimii din Iași va avea loc, în perioada 29 iunie - 29 iulie 2026, simpozionul de creație „Casa Porților Deschise”, eveniment dedicat artei
Corul Madrigal la Bookfest
Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” se întâlnește, în premieră, cu publicul Salonului Internațional de Carte Bookfest din București, la cea de-a 16-a ediţie. Miercuri, 24 mai 2023, de la ora 12:00, corul, dirijat de Anna Ungureanu, va intona imnurile naționale ale României și Italiei, țara invitată de onoare. Va fi susținut apoi un recital, care va cuprinde lucrări din Renașterea italiană, precum și compoziții românești din creația contemporană sau inspirate din folclor. Sâmbătă, 27 mai, ora 13:30, va fi lansat volumul „Marea Carte a Madrigalului”, semnat de Mădălin Guruianu. Bookfest 2023 se desfășoară la Romexpo, Pavilionul B2. Intrarea este liberă. (A. D.)



.jpg)