Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Corul Symbol aduce bucuria colindelor
Începând cu data de 11 decembrie, Corul de copii și tineret „Symbol - Jean Lupu” al Patriarhiei Române, dirijat de Luminița Guțanu Stoian și Jean Lupu, va deschide seria recitalurilor de colinde prin care vestesc Nașterea Domnului. În afară de tradiționalul concert de la Ateneu, corul va fi prezent, pe parcursul lunii decembrie, în mai multe biserici din Capitală pentru a aduce bucurie în sufletele oamenilor.
Sâmbătă, 11 decembrie, la ora 11:00, colindele vor răsuna în Sala Mare a Ateneului Român. Din program fac parte colinde tradiţionale româneşti, cântece de Crăciun din literatura corală universală, precum și colinde în primă audiție cu vioară și percuție. Invitata specială a evenimentului va fi cântăreața de muzică pop Nico, alături de care Corul Symbol va interpreta câteva colinde. Concertul va fi urmat de o lansare de carte, de la ora 12:30, în Rotonda Ateneului Român. Este vorba despre volumul „Du-mă, du-mă dorule”, semnat de arhid. prof. Jean Lupu și publicat cu sprijinul Editurii Grafoart.
Biletele pentru concertul de colinde de la Ateneu pot fi cumpărate doar online, de pe site-ul Filarmonicii „George Enescu”, www.fge.org.ro. Acesta va fi transmis integral live pe paginile oficiale de Facebook ale Radio România Muzical și Corul de copii și tineret „Symbol - Jean Lupu”.
În perioada 11-23 decembrie, acelaşi cor vă invită la concertele de colinde din cadrul proiectului „Veste-am adus”, care îi aduce pe membrii coralei în fața credincioșilor de la: Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” (11 decembrie, ora 18:00), Biserica „Sfântul Gheorghe”-Capra (12 decembrie, ora 12:00), Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena“-Brâncoveanu (12 decembrie, ora 18:00) și Biserica Parc Plumbuita (17 decembrie, ora 18:00). Repertoriul concertelor reuneşte colinde autentice româneşti și cântece de Crăciun internaționale. La aceste concerte, intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, iar toate evenimentele se vor desfăşura în condiţii de siguranţă sanitară, respectând normele de distanțare pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus. (A. D.)