Primele imagini obţinute vreodată cu ajutorul razelor X, realizate de fizicianul Wilhelm Conrad Roentgen (1845-1923), fac de acum parte din Registrul „Memoria Lumii” al UNESCO, a anunțat Comisia germană pentru UN
Eveniment cultural la Muzeul Satului de sărbătoarea Floriilor
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti organizează, în zilele de 12-13 aprilie 2025, evenimentul cultural „Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii”, prilejuit de marea sărbătoare a creştinătăţii și unul dintre cele mai mari praznice împărăteşti, Duminica Floriilor, când este retrăită intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, moment ce marchează începutul Săptămânii Pătimirilor, potrivit unui comunicat al instituţiei muzeale.
Copiii vor putea participa la ateliere interactive de încondeiere a ouălor, iar adulții se vor întâlni cu meşteri populari și artiști şi vor putea învăța tainele preparării plăcintelor lui Lazăr. „Anul acesta, în Sâmbăta lui Lazăr, după slujba oficiată la Biserica Turea din Satul Nou, vom fi alături de elevii Școlii Gimnaziale de Arte Nr. 3 și elevii Școlii Gimnaziale de Arte «Iosif Sava» din București la vernisajul expoziției lor, intitulată «Prispa cu flori». Coordonatorii expoziției de pictură și modelaj în lut sunt prof. Florina Niță și prof. Vladimir Baciu”, se arată în acelaşi comunicat.
Pe aleile muzeului va avea loc, de asemenea, Târgul de Florii, de unde se vor putea cumpăra cadouri pentru cei dragi, dar și produse gastronomice specifice acestei perioade.