Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Festival de teatru pentru copii
Cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti“, reunind spectacole din ţară şi din străinătate, a debutat la Teatrul „Ion Creangă“. Până pe 11 octombrie, copiii vor afla povestea lui Pinocchio, vor râde de prostia lui Dănilă Prepeleac, iar actorii din străinătate îi vor iniţia şi în basmele nordice. „Fabulos la teatru pentru copii este faptul că avem două spectacole paralele: unul al spectatorilor şi altul al interpreţilor, care se distinge printr-o selecţie riguroasă, cu unul dintre cele mai semnificative spectacole ale momentului din Europa, care se adresează copiilor“, a spus directorul Teatrului „Ion Creangă“, Cornel Todea, conform Agerpres.
Cele nouă trupe din străinătate prezente vor prezenta spectacolele „Mutabor“ (Compania Mr Pejoâs Wandering Dolls, Rusia), „Vrăjitorul din Oz“ (Teatrul „Luceafărul“, Republica Moldova), „Aquarium“ (Fondazione Teatro Ragazzi e Giovani, Italia), „Grande Finale“ (Teatrul Batida, Danemarca), „Sky Blue“ (Helios Theatre, Germania), „In Bocca al Lupo“ (La Piccionaia, Italia), „Paper Window“ (Visual Theatre Company CCOT, Coreea), „The Beginning“ (Teatrul TZUY, Rusia) şi „Leonardo“ (CTC Theatre, Anglia). Din România, sunt prezente trupe de la Brăila, Ploieşti, Gheorghieni, Craiova, Bucureşti.
Festivalul este dotat cu premii: Marele Premiu - pentru cel mai bun spectacol, Premiul Super-Bebe, acordat celui mai bun spectacol pentru copii între 0 şi 3 ani, Premiul pentru regie şi Premiul pentru interpretare. Ca şi anul trecut, festivalul va include şi un concurs de dramaturgie, organizat împreună cu Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, secţia Dramaturgie şi critică teatrală.