La Casa Academiei din București va avea loc azi, 1 iulie, de la ora 12:00, conferința intitulată „Imaginea de export a României, reflectată în operele de artă expuse la New York World’s Fair (1939-1940). Analize, identificări, descoperiri”, susținută de Eduard Andrei, cercetător în cadrul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei Române.
Festival internaţional de muzică la Sibiu
Sala "Thalia", care găzduieşte Filarmonica de Stat Sibiu, este locul unde, între 12 şi 14 noiembrie, se vor ţine spectacolele World Music Festival 2010, eveniment organizat de Fundaţia "Sibiu Jazz Festival". Evenimentul a fost lansat în cadrul Programului "Sibiu 2007 - Capitală culturală europeană" şi a fost conceput ca un festival al bucuriei şi al toleranţei între comunităţile etnice din România şi restul lumii, un exemplu viu a ceea ce înseamnă convieţuire, spaţiu intercultural şi interetnic. "Vor fi prezentate producţii din repertoriul naţional şi internaţional, tradiţional-folcloric, dar cu sonoritate modernă. Participanţii îşi vor face cunoscut folclorul prin viziunea artistului secolului al XXI-lea. Este totodată vorba şi despre o combinaţie între instrumentele tradiţionale şi tehnologie modernă", a declarat Simona Maxim, managerul proiectului.



.jpg)