În 4 octombrie, a început seria de manifestări incluse în programul Sacrum Iași Art Festival, un maraton cultural care se va desfășura pe parcursul întregii luni și care oferă publicului ocazia de a reflecta asupra relației dintre patrimoniu, spiritualitate, tehnologie și responsabilitate umană. În deschidere, conferința „Transcendentul care coboară”, susținută de cercetătoarea Tereza Sinigalia, nume marcant al istoriei artei românești, a creionat direcții generoase de discuție, pornind de la „substanța spirituală” a ansamblurilor picturale din bisericile medievale românești, modele de „teologie ilustrată” încă insuficient cercetate şi gata să releve scene inedite.
„Habarnam” îi așteaptă pe copii
Teatrul Coquette din București aduce spectatorilor mici și mari o nouă comedie cu tâlc despre virtuți, „Habarnam”, care se va juca pe 21 martie, de la ora 11:00. Călătoria inițiatică a lui Habarnam îi deschide orizonturile. Decorul viu colorat captează atenția și stârnește cu siguranță fantezia copiilor. „Habarnam” este povestea prichindelului cu același nume, povestită de el însuși, o călătorie spre adevăratul lui talent. Copilul experimentează pictura, muzica, scrisul, dar descoperă că ar fi nevoie de multă muncă pentru a excela. Spectacolul „Habarnam” de la Teatrul Coquette este o adaptare liberă de Claudia Dionise după celebra poveste a lui Nikolai Nosov.



.jpg)