La Biblioteca Academiei Române a avut loc, zilele acestea, lansarea ultimei ediții în limba română a volumului „Cartea neagră a comunismului. Crime, teroare, represiune”, coordonat de istoricul francez
În amintirea Tiei Peltz
Joi, la ora 18:00, la Muzeul Literaturii Române, va avea loc vernisajul expoziţiei de grafică Tia Peltz. Vor vorbi Pavel Suşară şi Silviu Angelescu, iar amfitrion, ca întotdeauna, Lucian Chişu. Tia Peltz a plecat din această lume acum 12 ani. A fost un grafician de primă mână, jovială şi lucidă. Nu a urât, dar nici nu a cruţat pe nimeni. Gestul MLR de-a deschide o expoziţie care cuprinde lucrări ale minunatei artiste este cu atât mai lăudabil. Grafica, la ora actuală, este un gen pe cale de dispariţie. Ilustratorii de gazetă uită că aliatul lor cel mai de preţ în clipe de restrişte a fost graficianul. Ei aleg acum alte modalităţi de a-şi ornamenta paginile. Remintindu-ne de Tia Peltz, ne întoarcem spre alte vremuri, pe care nu riscăm, comparându-le cu acestea, să le numim tradiţionale.