La Institutul de Arheologie şi Istoria Artei Cluj-Napoca (IAIACN) se va desfășura joi, 21 noiembrie 2024, începând cu ora 9:00, Simpozionul Național „Civilizații preistorice şi antice pe teritoriul
Începe Săptămâna Haferland
În regiunea cunoscută sub denumirea de Țara Ovăzului (Haferland), ce cuprinde satele Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criţ, Roadeş, Meşendorf, Cloaşterf, Buneşti şi Viscri, începe astăzi a 12-a ediţie a Săptămânii Haferland, festival cultural şi etnografic al comunităţii saşilor din România şi diasporă.
Programul cuprinde vizitarea bisericilor fortificate din satele săsești, concerte de orgă şi muzică tradiţională, tururi ghidate ale gospodăriilor săseşti şi ale împrejurimilor, demonstraţii de lupte şi dansuri medievale, paradă de costume tradiţionale, expoziţii şi prelegeri. În data de 9 august, la Saschiz va avea loc prezentarea unei nunți tradiționale săsești, iar în 10 august, la Criț se va desfășura balul tradițional săsesc. De asemenea, în 11 august la Cetatea Rupea va fi organizată o ceremonie care va marca împlinirea a 700 de ani de la prima atestare a cetății.
Vor fi organizate și ateliere pentru copii - de cusut, de dantelărit, de pictură pe lemn, de ţesut la mini-război, de bricolat modele.
Festivalul este în premieră partener al Duke of Edinburgh’s International Award, program global fondat în Regatul Unit, destinat tinerilor. Programul este patronat la nivel internaţional de ASR Ducele de Edinburgh, iar la nivel naţional de MS Margareta, Custode al Coroanei Române.