Deloc întâmplător, în Duminica Samarinencei, sculptoriţa şi pictoriţa Silvia Elena Radu s-a bucurat de prezenţa distinsă şi caldă a prietenilor, a colegilor şi a rudelor, veniţi în număr mare la vernisajul expoziţiei „Grădina cu îngeri“, găzduită, până în 2 iulie, de Centrul cultural „Palatele Brâncoveneşti“. Evenimentul a fost prezentat de domnul Dan Hăulică, preşedintele de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă, care a ţinut să sublinieze: „Această artă a Silviei Radu ni se dăruie fără nici un fel de meschină retenţie. Totul are o genuină libertate. Este o libertate a unei firi neconstrânse, a unui curaj care este nu numai artistic, dar şi civic, a unui filon adânc de creativitate. Grădina cu îngeri e o grădină vioaie, fără convenţii discriminatorii.
Silvia Radu, natură solară, după cum o numeşte Doina Mândru, directorul instituţiei gazdă, ne face surpriza unei retrospective de autor (sculptură-pictură), „care ne prezintă nu numai un parcurs, ci ne arată o cale. Este o cale pe care, în plastică şi în viaţă, artista a descoperit-o, o parcurge şi o împlineşte, prin mărturia ei de creştin autentic“.
Pentru iubitorii de artă care nu vor putea vedea expoziţia, cât de curând, vor avea ocazia să-şi achiziţioneze un album cuprinzător, marca Silvia Radu, deoarece, aşa cum spunea şi autoarea în ziua vernisajului, „dorinţa mea este să-i conving pe oameni să se bucure. Suntem creştini şi mi se pare că acesta este cel mai bun motiv să ne bucurăm“. (Raluca Brodner)