Sala Palatului din București găzduiește, pe 7 octombrie 2026, de la ora 19:00, concertul extraordinar „3 Tenori ieșeni & Friends”, unul dintre evenimentele muzicale așteptate ale acestei toamne. Pe scenă vor urca cei trei tenori ieșeni - Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă -, alături de invitați speciali de renume.
Între Orient şi Occident
Poimâine, la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cişmigiu, Neagu Djuvara îşi lansează ediţia ilustrată a volumului său, „Între Orient şi Occident“. Alături de autor va fi şi Gabriel Liiceanu, iar din carte vor citi Dan Rădulescu şi Radu Iacoban. La aproape 100 de ani, Neagu Djuvara trăieşte o tinereţe invidiabilă. Cărţile sale editate şi reeditate se vând în mii şi mii de exemplare. Este o vedetă a mediei, invitat la tot felul de emisiuni. Părerea sa este ascultată şi apreciată. Reprezintă un nume a cărui omisiune în cele mai importante clasamente culturale ale ţării constituie o mare gafă. Volumul de faţă vorbeşte despre modernizarea Principatelor Române într-un moment când nimeni din Europa nu mai credea în „schimbarea noastră la faţă“.



.jpg)