Adunarea Generală a Academiei Române, întrunită în sesiunea din 24 iunie 2026, a decis, prin vot secret, alegerea a patru noi membri corespondenți. Potrivit unui comunicat de presă al Academiei Române, au fost al
Jazz la Godot Cafe
Luiza Zan (voce) şi Sorin Romanescu (pian), un tandem celebru în universul jazz-ului contemporan, revin în ţară după un turneu în Marea Britanie, încărcat de lauri. Mâine, de la ora 21:30, cei care frecventează Godot Cafe vor putea să se desfete ascultând spectacolul acestora, intitulat "Doi oameni simpli", în care inflexiunile subtile ale muzicii vor reprezenta atât pentru cunoscători, cât şi pentru mai puţin familiarizaţi un adevărat deliciu. Ei vor interpreta piese proprii, dar şi piese din repertoriul mondial, accentul punându-se pe relaţia interpret-public pentru emoţionarea acestuia şi scoaterea sa din apatia simplului consum. Altfel spus, artă veritabilă mâine, la Godot Cafe.



.jpg)