Iubitorii de artă se pot bucura, până la 19 iulie, de splendida expoziție „Vermont și farmecul Belle Époque”, organizată la Art Safari New Museum în București. Expoziția cuprinde lucrări din toate etapele creației artistice a lui Nicolae Vermont (1866-1932), un artist apreciat, care a contribuit la modernizarea picturii românești. Printre operele expuse se află și câteva cu temă religioasă.
„La ţară“, cu Manfred Willmann
La Muzeul Naţional al Ţăranului Român, între 8 iulie şi 28 august, va putea fi vizitată expoziţia "La ţară" a artistului austriac Manfred Willmann. Expunerea din sala "Oaspeţi" înfăţişează 136 de fotografii realizate între anii 1983 şi 1991 şi prezintă instantanee din provincia austriacă. Artistul prezintă atât aspectele frumoase, dar şi cele urâte ale vieţii de la ţară, cu intenţia de a combate perspectiva plină de clişee asupra acesteia. Manfred Willmann s-a născut în 1952 la Graz unde activează şi azi ca artist liber profesionist. Expoziţia a fost prezentată cu mult succes la Viena, Madrid, Osaka, Zagreb şi Amsterdam.


