Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Lansare de carte la Cluj
La Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET) din Cluj-Napoca va avea loc mâine, 8 noiembrie 2024, lansarea cărții „Amintiri” de Avram Mihai, în redactarea nepoatei sale, Anca Băltan. Volumul este o lectură captivantă și instructivă, care face referire la o perioadă a istoriei Transilvaniei pe care Avram Mihai o prezintă din ipostaza de martor ocular.
„Volumul a fost inițial o serie de patru caiete scrise de mână, cu creion chimic. Autorul lor, Avram Mihai, s-a născut la Lancrăm, în 10 mai 1897. După ce a absolvit primii șase ani de școală în satul natal, a fost obligat să muncească de foarte tânăr și a practicat meserii diverse: ajutor de pantofar, calfă de cojocar, laborant la un farmacist sas și poștaș. (...) Este martor la foarte multe evenimente istorice: zborul lui Aurel Vlaicu, mobilizarea la oaste a împăratului Imperiului Austro-Ungar, retragerea sașilor din Alba Iulia și intrarea armatei române, dar şi la preluarea instituțiilor transilvane de către autoritățile române, după Marea Unire din 1918. Este însoțitorul vagonului de tren cu care Vasile Lucaciu pornește în campanie electorală prin România Mare, imediat după război”, scrie jurnalista Anca Băltan, citată de muzeul-etnografic.ro.
La eveniment vor lua cuvântul istoricul Tudor Sălăgean, directorul MET, istoricul Radu Mârza, de la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai”, jurnalista şi scriitoarea Doina Gecse-Borgovan, Radio România, şi Anca Băltan, nepoata autorului și cea care a îngrijit volumul.