În Sala „Eduard Caudella” - Casa Balș a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași va avea loc mâine, 19 martie 2026, un recital de poezie și muzică, intitulat „Împreună prin vers și
Mircea Cărtărescu în Suedia
Între 16 şi 20 noiembrie, Mircea Cărtărescu este invitat în Suedia de Trustul Albert Bonniers Forlag, cu prilejul apariţiei în suedeză a celui de-al doilea volum din Jurnalul său, care acoperă intervalul 1997-2003. În Suedia ar mai trebui spus că scriitorul român se simte ca acasă. Acelaşi trust editorial i-a mai publicat în traducere o antologie de poezie, integrala Orbitor şi evident Nostalgia. Cărtărescu va fi prezent în cele trei mari oraşe suedeze, Stockholm, Goteborg şi Malmo, unde va conferenţia şi va purta discuţii cu scriitori şi oameni de cultură autohtoni. Evenimentul acestei deplasări a fost înlesnit de ICR din Suedia, precum şi de trustul editorial interesat în mediatizarea scriitorului român. Cotidianele din ţara scandinavă s-au şi grăbit să recenzeze Jurnalul, considerându-l una din cele mai interesante mărturii despre lupta permanentă pe care un scriitor o dă cu creierul şi cu sufletul său.


