Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Mobilierul din colecția doctorului Nicolae Minovici
Muzeul de Artă Populară „Dr. Nicolae Minovici”, din componența Muzeului Municipiului București, continuă în 2021 proiectul „Obiectul lunii”, dar de data aceasta sub forma unor microexpoziții prin care își propune să aducă în atenția publicului obiecte deosebite din patrimoniu și prezentarea lor. Luna ianuarie este dedicată stilului Biedermeier, în care sunt lucrate obiectele expuse din dormitorul Vilei Minovici, respectiv două noptiere, scaunele și fotoliile, dar și secretairul.
Muzeul de Artă Populară „Dr. Nicolae Minovici” va organiza în fiecare lună a acestui an o microexpoziție dinamică, cu caracter documentar. Se va pune accent pe artefactele care fac parte deja din expunerea de bază și nu pot fi mutate într-un alt context expozițional, dar și pe elementele arhitecturale.
Stilul Biedermeier fascinează și acum, la aproape două secole de la apariție, și a reprezentat un stil de viață reflectat în garnituri de mobilier, arhitectură, pictură, literatură, chiar și în modă. Muzeograful Ionuț Banu s-a ocupat îndeaproape de realizarea expoziției și consideră că „mobilierul ocupa un loc foarte important pe vremuri și definea o întreagă epocă, iar publicul are șansa de a descoperi, dincolo de frumusețea obiectelor, și valoarea lor culturală. Luna aceasta debutează cu o garnitură de mobilier, odinioară expusă în dormitorul vilei cu clopoței. În prezent, în expunere, sunt două noptiere, două scaune, două fotolii și o superbă comodă secretair, cu totul deosebită, care atrage atenția prin eleganţă. Stilul Biedermeier apare ca un răspuns între neoclasicism și romantism. El este înălțat de burghezia din țări precum Germania, Țările Scandinave sau nordul Italiei și este un stil care s-a dezvoltat într-o perioadă de sărăcie economică. Mobilierul a fost și este un element necesar activității de zi cu zi a omului. Indiferent de simplitate sau complexitate, mobilierul trebuie să fie frumos, practic și comod, evoluând astfel în timp și dând naștere unor stiluri care reprezintă, specific, anumite epoci”.
Muzeul de Artă Populară „Dr. Nicolae Minovici” vă așteaptă de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00, iar dacă nu puteți ajunge pentru a admira stilul Biedermeier, aveţi posibilitatea de a accesa prezentarea on-line a expoziției, disponibilă pe pagina de facebook a muzeului. (A. D.)