Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti organizează, în zilele de 12-13 aprilie 2025, evenimentul cultural „Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii”, prilejuit de marea sărbătoare a cr
Monede moldovenești expuse la Muzeul Unirii din Iași
Peste 200 de monede din aur şi argint emise de Banca Naţională a Moldovei vor fi expuse la Muzeul Unirii din Iaşi, în perioada 27 martie - 25 aprilie 2025, în cadrul expoziţiei „Istoria în emisiuni monetare ale Băncii Naţionale a Moldovei. Piese din patrimoniul Galeriei Colecţiilor «Petru Costin» a Raionului Ialoveni şi al Muzeului Vamal al Republicii Moldova”. Sunt piese dedicate unor personalităţi marcante, evenimente istorice semnificative, dar şi unor teme precum natura, ştiinţa şi artele. „Acest demers expoziţional este un omagiu adus trecutului şi patrimoniului comun al României şi Republicii Moldova, în contextul sărbătoririi, în 27 martie, a Zilei Unirii Basarabiei cu România”, a declarat pentru Agerpres Andrei Apreotesei, managerul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, din care face parte și Muzeul Unirii.
Tot în contextul celebrării a 107 ani de la Unirea Basarabiei cu România, la 27 martie, în Sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii, va avea loc un program artistic susţinut de Fanfara Consiliului Raional Ialoveni - Secţia Cultură şi de ansamblul artistic profesionist „Constantin Arvinte” al Consiliului Judeţean Iaşi.