La Biblioteca Academiei Române a avut loc, zilele acestea, lansarea ultimei ediții în limba română a volumului „Cartea neagră a comunismului. Crime, teroare, represiune”, coordonat de istoricul francez
Muzeul Satului la 85 de ani de existență
În anul 1936, la data de 10 mai, sub domnia regelui Carol al II-lea, își deschidea porțile Muzeul Satului, unul dintre primele muzee în aer liber ale Europei. Acum, la sărbătorirea a 85 de ani, instituţia muzeală se îmbracă în haină de sărbătoare și oferă publicului, timp de 8 zile, un program amplu în care frumusețea meșteșugurilor se îmbină cu arta, cu istoria, tradiția, dar mai ales cu regalitatea. Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” a pregătit două expoziții, „Muzeul Satului şi Regalitatea” și „Satul regal”, în cadrul cărora sunt prezentate documente, fotografii, obiecte și costume de patrimoniu care relevă publicului pasiunile regelui Mihai I al României și dragostea reginei Maria pentru costumul tradiţional, pe care îl promova purtându-l.
În urmă cu 85 de ani, Dimitrie Gusti, sprijinit de regele Carol al II-lea, care avea alături o pleiadă de cărturari și artiști români interbelici, a reușit performanța de a crea în România o instituție științifică și de artă, care creştea permanent în importanță. Legătura dintre Muzeul Satului, Casa Regală și, implicit, regele Mihai I este adusă în prim-plan în cadrul expoziției „Muzeul Satului și Regalitatea”, unde sunt prezentate obiecte din patrimoniul Casei Regale, Muzeului Satului și Arhivelor Naționale ale României. Managerul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, conf. univ. dr. Paula Popoiu, consideră că acesta este un muzeu special, un document de identitate crescut în inima celui mai important oraş al României.
Se știe că regina Maria a fost una dintre persoanele care a purtat cu mândrie ia pentru a o face cunoscută și peste hotare, iar modelele pe care le îndrăgea erau cele de Muscel și de Breaza. Aveți ocazia să vedeți frumusețea costumelor purtate de regina Maria, dar și fotografii cu membrii Casei Regale în porturi populare în cadrul expoziției „Satul Regal”. Evenimentele dedicate zilelor Muzeului Satului se vor derula zilnic până la data de 17 mai.
Din program fac parte, pe lângă expoziții, mese rotunde cu tematică științifică, ansambluri populare, cântăreți, meșteri populari, costume și mașini de epocă. Programul detaliat pe zile poate fi consultat pe site-ul www.muzeul-satului.ro. (A. D.)