Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Cultură Muzica şi plastica românească, reunite în expoziţie la MNAR

Muzica şi plastica românească, reunite în expoziţie la MNAR

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Cultură
Un articol de: Raluca Brodner - 30 August 2011

Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) găzduieşte, între 31 august şi 2 octombrie, expoziţia "Interferenţe artistice. Muzica şi plastica românească". Vernisată cu ocazia celei de-a XX-a ediţii a Festivalului şi concursului internaţional "George Enescu", expoziţia va fi deschisă în foaierul şi Rotonda Sălii "Auditorium", unde se vor desfăşura o parte din concertele din cadrul festivalului.

Expoziţia va cuprinde 47 de lucrări de pictură şi grafică din patrimoniul MNAR inspirate tematic sau compoziţional de muzică. Selecţia autorilor permite recompunerea unui traseu cuprinzător ce evidenţiază tendinţele majore din arta românească modernă. Alături de Arthur Verona (1868-1946), Theodor Pallady (1871-1956), Iosif Iser (1881-1958), Ion Theodorescu-Sion (1882-1939) sau Rudolf Schweitzer-Cumpăna (1886-1975) vor fi prezente lucrări semnate de moderniştii Lascăr Vorel (1879-1918), Marcel Iancu (1895-1984) şi de postmoderniştii Aurel Ciupe (1900-1988), Alexandru Ciucurencu (1903-1977), Octavian Angheluţă (1904-1979) şi Corneliu Baba (1906-1997).

De la George Enescu la Mihail Jora

Expoziţia prilejuieşte întâlnirea cu elemente şi obiecte specifice lumii muzicii - naturi statice cu instrumente şi note muzicale, personaje care animă aceste obiecte pentru a crea sunete - dar şi cu cele mai expresive chipuri ale unor faimoşi muzicieni - portretul lui George Enescu de George Tomaziu, portretul lui Yehudi Menuhin de Cik Damadian, portretul Cellei Delavrancea în concert de Theodor Pallady sau portretul lui Mihail Jora de Jean Al. Steriadi.

Mai mult decât trimiterea explicită la muzică prin personajele şi obiectele redate în lucrările prezentate, expoziţia incită vizitatorul să descopere influenţele subtile şi relaţiile de interdependenţă dintre muzică şi arta plastică, astfel încât să perceapă "muzicalitatea" lucrărilor expuse. Noţiuni specifice retoricii muzicale precum armonie, disonanţă, sonoritate, acorduri, tempo şi ritm pot fi sugerate de artiştii plastici în compoziţiile lor prin utilizarea rafinată a raportului linie-culoare şi a materiei picturale.