Muzeul Național al Țăranului Român invită publicul, în 17 iunie 2026, de la ora 17:00, la Atelierul de împâslit lâna prin tehnica apei şi săpunului, coordonat de Beatrice Iordan, educator
O casă din Maramureş în Belgia
Graţie artistului vizual Mircea Cantor, în Gent (Belgia), în cadrul expoziţiei TRACK va fi realizat proiectul "Prag resemnat", care are ca centru maxim de interes remontarea unei case din Maramureş, punându-se în evidenţă simbolismul arhitectural al construcţiei. Expoziţia s-a deschis ieri şi cuprinde 40 de lucrări ale unor artişti din întreaga lume, plecând de la relaţia dintre om şi habitat, ce înseamnă la ora actuală spaţiu urban şi ce legătură este între acesta şi lumea tradiţională. Proiectul lui Mircea Cantor aduce astfel în atenţie semnificaţiile profunde ale arhitecturii maramureşene şi exprimă dorinţa ca înnoirile care au acum loc în această zonă a României să nu ducă la distrugerea acesteia.



.jpg)