La Institutul de Arheologie şi Istoria Artei Cluj-Napoca (IAIACN) se va desfășura joi, 21 noiembrie 2024, începând cu ora 9:00, Simpozionul Național „Civilizații preistorice şi antice pe teritoriul
Palatul Braunstein din Iași, inaugurat după consolidare
La începutul acestei săptămâni a avut loc recepția oficială a Palatului Braunstein, importantă clădire de patrimoniu din Iași, după finalizarea lucrărilor de consolidare, reabilitare și valorificare culturală, care au durat patru ani. Situată în centrul Iașilor, în vecinătatea Pieței Unirii, clădirea este unul dintre ultimii martori ai felului în care arăta orașul la sfârșitul secolului al XIX-lea. Palatul a fost construit de antreprenorul Adolf Braunstein și a fost, în decursul timpului, hotel, apoi sediu de bancă și de partid. În perioada comunistă, clădirea a fost naţionalizată, la parter funcţionând Magazinul Victoria, iar etajul fiind ocupat de locuinţe sociale. Valoarea proiectului de reabilitare a clădirii a fost de peste 22,8 milioane de lei, finanțare europeană, primăria orașului contribuind cu 320.000 de lei. Astăzi, consolidat și valorizat din punct de vedere arhitectural, palatul va fi destinat organizării de activități culturale, expoziții și conferințe.