Cei doi reprezentanți ai Biroului de presă al Patriarhiei Române, pr. Adrian Agachi și pr. Florin-Ciprian Petre, și-au lansat sâmbătă, 6 iunie, cele mai noi cărți în cadrul Salonului internațional de carte Bookfest, la standul Editurilor Patriarhiei Române și al Tipografiei Cărților Bisericești. Ambele lansări au fost moderate de pr. Ștefan Zară, consilier cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Pictorul Petre Achițenie, expoziţie la Botoșani
La Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani este organizată, în perioada 17 august - 20 septembrie 2023, expoziția intitulată „Donația Petre Achițenie”, curatoriată de Maria-Laura Tocariu și Liviu Șoptelea. Demersul expoziţional este un gest firesc de recunoștință faţă de artist, prin aducerea în fața publicului a unei părți din creația sa.
Născut în anul 1929 la Havârna, județul Botoșani, Petre Achițenie s-a afirmat printre nume de referință ale artelor frumoase din ultimele decenii ale secolului XX ca pictor de șevalet, ca zugrav de pictură murală și ca îndrumător al tinerilor care s-au inițiat în secretele artei monumentale, la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” din București. Fiul său, Ion Achițenie, artist și el şi, totodată, cadru universitar, a donat Muzeului Județean Botoșani (MJB), în cursul anului 2022, peste 40 de lucrări de pictură și grafică semnate Petre Achițenie, ce se constituie într-o adevărată colecție care îmbogățește patrimoniul acestei instituții de cultură, după cum se arată pe pagina de Facebook a MJB.
Cu tematică variată, redând trecerea prin diverse zone ale viziunii stilistice, expoziția „Donația Petre Achițenie” este o călătorie în lumea plină de culoare și de căutări metaforice ale artistului, dezvăluind idealurile și reperele care au jalonat întreaga sa creație.



.jpg)