Iubitorii de artă se pot bucura, până la 19 iulie, de splendida expoziție „Vermont și farmecul Belle Époque”, organizată la Art Safari New Museum în București. Expoziția cuprinde lucrări din toate etapele creației artistice a lui Nicolae Vermont (1866-1932), un artist apreciat, care a contribuit la modernizarea picturii românești. Printre operele expuse se află și câteva cu temă religioasă.
Portul tradițional, moştenire culturală
La Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad (MVPB) va fi deschisă, în perioada 9 mai - 1 iunie 2025, expoziția „Portul tradițional românesc. Identități locale și regionale”. Vernisajul va avea loc vineri, 9 mai, începând cu ora 19:45, la sediul central al MVPB, și va fi prezentat de etnologul Anișoara Ștefănucă, referent cultural Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion”.
Organizată cu prilejul Zilei Naționale a Portului Tradițional, sărbătorită în a doua duminică a lunii mai de către MVPB, în colaborare cu Muzeul sătesc „Casa Răzeșului” Pogonești, expoziția aduce în atenția publicului valoroase piese de port tradițional din mai multe zone etnografice din țară, îndeosebi din județele Prahova și Vaslui. Importante pentru cunoașterea elementelor de patrimoniu cultural, exponatele promovează moștenirea culturală tradițională și autenticitatea costumului popular românesc, conform informațiilor de pe pagina de Facebook a muzeului din Bârlad. Intrarea la vernisaj este liberă.


