În 4 octombrie, a început seria de manifestări incluse în programul Sacrum Iași Art Festival, un maraton cultural care se va desfășura pe parcursul întregii luni și care oferă publicului ocazia de a reflecta asupra relației dintre patrimoniu, spiritualitate, tehnologie și responsabilitate umană. În deschidere, conferința „Transcendentul care coboară”, susținută de cercetătoarea Tereza Sinigalia, nume marcant al istoriei artei românești, a creionat direcții generoase de discuție, pornind de la „substanța spirituală” a ansamblurilor picturale din bisericile medievale românești, modele de „teologie ilustrată” încă insuficient cercetate şi gata să releve scene inedite.
Şcolile de altădată
Muzeul Național al Literaturii Române a organizat expoziția „Imagini și Mărturii. Școlile de altădată”, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, și își propune să prezinte o imagine de sinteză a modului de predare al profesorilor de odinioară. Aceștia reprezentau modele culturale și formau generații, școli și curente, insuflau dragostea față de lectură și dorința de cunoaștere. Expoziția poate fi vizitată de marți până duminică, în compania unui muzeograf, prin programare la adresa programe@mnlr.ro. (A. D.)



.jpg)