Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Târg de Sfântul Dumitru la Muzeul Naţional al Satului
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti invită publicul, în zilele de 26 şi 27 octombrie, la tradiţionalul Târg de Sfântul Dumitru, eveniment organizat cu ocazia prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, și a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.
Sâmbătă, 26 octombrie, de la ora 9:00, la Biserica Turea va avea loc Sfânta Liturghie şi tot aici vor fi prezenţi membrii Grupului psaltic „Tronos” al Patriarhiei Române, potrivit unui comunicat al instituţiei muzeale. În cele două zile ale târgului, scena „Dumitra” va găzdui, începând cu ora 13:00, interpreți și ansambluri de muzică tradițională, iar meșteri populari vor aștepta vizitatorii în curțile gospodăriilor cu diverse produse tradiționale.
„Nenumărate sunt şi obiceiurile legate de sărbătoarea Sfântului Dumitru, astfel, vremea din această zi arată cum va fi iarna ce va veni - cerul înnorat sau ploaia anunță iarnă grea, cu ger năprasnic și viscol. În seara de dinaintea praznicului, copiii obișnuiau să aprindă pe la răspântii focul lui Sâmedru, iar femeile să împartă pâine și fructe, pomana copiilor morți nebotezați”, se arată în acelaşi comunicat.
Mai multe detalii pot fi găsite la adresele relatii.publice@muzeul-satului.ro; muzeul-satului.ro.