Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Târgul Mărțișorului la Muzeul Satului din București
Târgul „Mărțișorul, simbolul primăverii” de la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” este deja o tradiție. Meșteri din toate colțurile țării vin cu podoabe lucrate manual în tehnici diverse. Găsim de la mărțișoare din ceramică și lemn, până la mărțișoare din lână, hârtie, pictate și ornamentate în ton cu anotimpul pe care îl vestesc, primăvara. Târgul s-a deschis la sfârșitul săptămânii trecute, iar dacă nu ați reușit să ajungeți, să știți că meșterii vă așteaptă până în data de 8 martie.
Târgul Mărțișorului a adus în atenția publicului tradițiile prezentate sub diferite forme. Mărțișorul nu are vârstă și aduce bucurie în sufletul oricărui om care îl poartă, iar meșteșugarii au adus de la mărțișoare în formă de flori, animale, păsări, până la opinci pe care le putem purta în piept sau broșe cu motive tradiționale culese din toate zonele țării.
Însă, meșterii populari au venit în satul din inima Capitalei nu doar cu mărțișoare, ci și cu povești pe care le spun vizitatorilor, dar şi cu explicaţii legate de simbolurile pictate, sculptate sau cusute pe micile obiecte. Multe mărțișoare sunt confecţionate din lemn şi aduc în prim-plan simboluri precum vârtelnița, șuvoiul, unda apei, soarele, cucul și hora. Toate acestea își au rădăcinile în tradiția populară și conturează peisajul de sărbătoare din viața satului.
Mărțișorul reprezintă una dintre practicile cu cea mai veche atestare, care a reușit să supravieţuiască timpului. Dacă la început el era doar un șnur răsucit, alb cu roșu, făcut cu multă dăruire de femei în vârstă şi purtat deopotrivă de femei și bărbați, odată cu timpul ideea de bază s-a pierdut și iată că în zilele noastre avem mărțișoare realizate din lut, ceramică, lemn, lână, în diferite forme și simboluri, toate însoțite de șnurul alb cu roșu. Puteți achiziționa mărțișoare, la târgul organizat de Muzeul Național al Satului, până miercuri, 8 martie, între orele 10:00 şi 18:00.
Acelaşi muzeu vă propune şi o serie de ateliere, în cadrul târgului, intitulate „Călător prin tradiții de primăvară”, unde cei mici, dar și cei mari sunt invitați să întâmpine venirea primăverii cu multă creativitate. Aici vor putea meșteri mărțișoare, păpuși și buchete de flori din pănuși. Detalii despre înscrierea la ateliere și program găsiți pe pagina de internet www.muzeul-satului.ro. Petrecând timp în spațiul cultural, copiii au șansa de a se apropia mai mult de artă și meșteșuguri, învățând totodată frumusețea tradițiilor românești. (A. D.)