Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Toate cărțile noi vin la Bookfest 2016
Personalități ale vieții culturale românești și reprezentanți ai literaturii țării invitate în acest an, Israel, își vor lansa, la Bookfest 2016, între 1 și 5 iunie, cele mai noi apariții editoriale. Considerat cel mai important salon de carte din România, evenimentul va reuni 200 de edituri și va cuprinde peste 300 de evenimente, de la lansări și dezbateri până la proiecții cinematografice și activități interactive.
Mâine se deschid porțile celei de a unsprezecea ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, 2016, organizat la Romexpo, în Capitală. Timp de cinci zile, nume mari din sfera culturală românească - Andrei Pleșu, Ana Blandiana, Dan C. Mihăilescu, Lucian Boia -, dar și din literatura israeliană - Dror Mishani, editor, traducător şi literat, specializat în istoria literaturii poliţiste, Zeruya Shalev, cea mai cunoscută autoare israeliană la acest moment, istoricul Fania Oz-Salzberger, de asemenea una dintre cele mai respectate personalități israeliene de astăzi, Gil Hovav, personalitate media, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști culinari – își vor lansa cele mai noi apariții editoriale. Pe lângă momentele de interacțiune public-autori preferați, vor avea loc și numeroase alte activități interactive sau cinematografice. În plus, copiii vor avea propriul salon de carte, „Bookfest Junior”, cu peste 40 de evenimente și numeroase surprize, după cum anunță organizatorii, Asociaţia Editorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
Chiar de ziua copiilor, programul va fi plin de lansări, ateliere pe diverse teme creative, proiecții de filme, sesiuni de teatru și alte acțiuni. De exemplu, Editura Nemira va inaugura Colțul de joacă „Nemi”, cu o scenetă interpretată de Trupa Limpopo după cartea „Bronto, un dinozaur neastâmpărat”, de Valentin Nicolau. De asemenea, copiii vor putea participa la lansarea cărții „Frumoasa și fusul”, de Neil Gaiman, ocazie cu care vor putea asculta fragmente din volum, citite de Laura Câlțea, redactor-șef al Editurii Nemira. Apoi, cei mici vor fi invitații scriitoarei Veronica D. Niculescu la „Un ceai cu Alice” și o sesiune de lectură. Printre lansările ce vor avea loc pe tot parcursul Salonului, se numără cartea „Islamul și violența”, semnată de poetul arab Adonis, „Strania istorie a comunismului românesc (și nefericitele ei consecințe)”, de Lucian Boia, „Nebunia de a gândi cu mintea ta”, de Gabriel Liiceanu, „Neliniști vechi și noi”, de Andrei Pleșu, și „Cum gândesc politicienii? (Cum? Gândesc politicienii?)”, de Radu Paraschivescu, toți autori publicați de editura Humanitas. La standurile Polirom și Cartea Românească vor fi lansate, printre altele, volumele „Darul lui Serafim”, de Simona Antonescu și „Vineri seara, într-o vale cu lupi”, de Nicolae Strîmbeanu, și volumul „Șapte manifeste dadaiste”, de Tristan Tzara, prin care se marchează aniversarea centenarului mișcării Dada. Printre cărțile lansate, la acest eveniment, de grupul editorial ALL se numără volumul „Eminescu, poem cu poem”, coordonat de Alex. Ștefănescu, volum ce face parte dintr-o serie dedicată lui Mihai Eminescu, revăzut în scurte comentarii accesibile pentru tinerii de astăzi. Și Editurile Patriarhiei Române (IBMO, BASILICA și TRINITAS) vor fi prezente la Bookfest 2016, ca în fiecare an, cu lucrări variate: de teologie ortodoxă, traduceri patristice, enciclopedii, dicționare, albume, monografii, ghiduri pentru pelerini, cărți pentru copii etc. Bookfest este cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să capete dimensiune internațională, dar și extindere națională: Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Tîrgu-Mureș, Brașov. La edițiile internaționale anterioare, țările invitate au fost Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia și Cehia. Intrarea publicului este liberă atât la Salonul de Carte, cât și la toate evenimentele și proiectele interactive programate pe durata acestuia. Programul de vizitare va fi: miercuri-joi, 10:00-20:00; vineri-sâmbătă, 10:00-21:00; duminică, 10:00-20:00. Mai multe informații se pot găsi pe www.bookfest.ro.