Parcul arheologic antic roman Pompeii, situat în sudul Italiei, a anunţat că a plafonat numărul vizitatorilor la 20.000 pe zi, acesta fiind cel mai recent sit turistic italian care ia măsuri pentru a face faţă
Ziua internațională a monumentelor și siturilor
De 41 de ani, la inițiativa Comitetului Internaţional al Monumentelor şi Siturilor - ICOMOS, 18 aprilie a fost declarată de către UNESCO Ziua internaţională a monumentelor şi siturilor. Marcată în întreaga lume, această zi a fost un bun pretext pentru a prezenta strategii privind cercetarea şi practica de conservare a patrimoniului.
În fiecare an, ICOMOS propune o temă pentru activităţile care urmează să fie organizate de membrii şi partenerii săi, dar şi de oricine doreşte să se alăture marcării acestei zile. Potrivit Agerpres, tema din 2023 este „Heritage Changes”, sub umbrela căreia se vor purta discuții referitoare la integrarea conservării tradiţionale a clădirilor istorice, reutilizarea adaptivă şi/sau eficienţa energetică a clădirilor de patrimoniu şi a peisajelor culturale; prezentarea dezvoltării infrastructurii inovatoare pentru a furniza modalităţile în care cunoştinţele tradiţionale, practicile şi moştenirea culturală pot face parte din soluţii.
ICOMOS este un organism internațional dedicat conservării şi protejării monumentelor, ansamblurilor şi siturilor care aparţin patrimoniului cultural. Este singura organizaţie non-guvernamentală la nivel mondial dedicată promovării aplicării teoriei, metodologiei, dar şi a tehnicilor ştiinţifice în vederea conservării patrimoniului arhitectural şi arheologic.