Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Deschiderea anului de învăţământ la Şcoala primară şi Gimnaziul „Varlaam“
Şcoala „Varlaam Mitropolitul“, aflată sub patronajul spiritual al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, şi-a întâmpinat luni, 15 septembrie, elevii la început de an şcolar.
La festivitate au participat, alături de copii şi părinţi, părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor şi preşedintele Fundaţiei „Varlaam Mitropolitul“, inspectorii şcolari Claudia Tănase şi Magda Andreescu, maica Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de formare şi consiliere „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Iaşi, părintele Dragoş Bahrim, directorul Seminarului Teologic din Iaşi şi membru în Comitetul director al Fundaţiei „Varlaam Mitropolitul“, Marinel Talpeş, directorul Spitalului „Providenţa“, Denisa Ionaşcu, secretarul juridic al Primăriei Iaşi, deputatul Camelia Bogdănici, precum şi reprezentanţi ai Societăţii Femeilor Ortodoxe, alături de un public numeros.
„Deschiderea anului şcolar la Şcoala «Varlaam Mitropolitul» este întotdeauna un eveniment atât pentru copii, părinţi, profesori, învăţători, cât şi pentru întreaga echipă. Anul acesta este însă unul special pentru că am început şi ciclul gimnazial într-o clădire nouă, cu o echipă şi dotări de nivel internaţional. Avem aşteptări şi emoţii pe măsură. Cu inspiraţie de la Dumnezeu cred că vom reuşi să adăugăm în peisajul educaţional românesc şi ieşean un model de viaţă şi de educaţie pe care ni-l dorim cu toţii în adâncul inimilor noastre. Vă aşteptăm să îl descoperiţi şi să construiţi împreună cu noi“, a spus Cristina Gheorghe, directorul executiv al Fundaţiei „Varlaam Mitropolitul“.
„Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu să punem început bun gimnaziului Şcolii «Varlaam». Am dorit să creştem şi iată că Sfântul Mitropolit Varlaam, cu ale lui sfinte mijlociri, ne-a ajutat să evoluăm într-un mod frumos şi armonios. Am avut parte şi de foarte multe provocări, însă toate acestea ne-au întărit, atât la nivel instituţional, cât şi personal. Este o mulţumire deosebită pe care o simţim atunci când vedem că lucrurile încep să se construiască, să se clădească, în aşa fel încât peste câţiva ani, când elevii noştri vor ajunge în clasa a VIII-a, să putem spune că am mai pus o cărămidă la formarea unor tineri care vor fi viitorul Bisericii şi al ţării“, a declarat Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Dotări moderne şi o echipă excepţională de profesori
După slujba de Te Deum oficiată de arhim. Hrisostom Rădăşanu, alături de pr. Cristian-Alexandru Barnea, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, şi de pr. Eugen Sebastian Teacu, director al Centrului de formare şi inovare patronat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi inspector eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor, momentul festiv de deschidere a anului şcolar a continuat cu vizitarea şcolii primare şi a gimnaziului. Laboratoarele de ştiinţe, informatică, istorie-geografie, muzică şi limbi străine, sala multimedia, cancelaria, cabinetul de consiliere şi dezvoltare personală, biblioteca, terenul de sport şi sălile de clasă au fost foarte bine apreciate. Gimnaziul nu are doar dotări moderne, ci şi o echipă excepţională de profesori, cunoscuţi pentru rezultatele foarte bune pe care le-au avut cu elevii lor.
Deschiderea gimnaziului a fost o decizie firească şi a urmărit continuarea ciclului de învăţământ. În iunie, la Şcoala „Varlaam Mitropolitul“ a absolvit cursurile prima promoţie a şcolii primare. „Prin temele propuse, proiectele dezvoltate, contactul sufletesc şi dialogul permanent se pun bazele şcolii unde părinţii, profesorii dedicaţi, atent selecţionaţi, Fundaţia «Varlaam Mitropolitul» colaborează pentru împlinirea aceluiaşi vis - acela de a-i face fericiţi, sănătoşi şi performanţi pe fiii, respectiv elevii lor“, a declarat Cristina Timofte, directorul Gimnaziului „Varlaam Mitropolitul“ şi diriginta primei clase a V-a de la şcoala din dealul Copoului.
Deschisă în septembrie 2010, Şcoala „Varlaam Mitropolitul“ este deja cunoscută pentru rezultatele performante şi pentru atenţia oferită educaţiei copiilor. „Ne dorim ca acest an şcolar să fie unul plin de bucurie în care să creştem alături de copii, în care să devenim mai buni, mai curajoşi şi mai plini de încredere. Fie ca acest început să fie treapta către Bucuria Cunoaşterii. Am convingerea că doar împreună, copii, profesori, părinţi, vom reuşi să îndeplinim obiectivele propuse pentru acest an şcolar şi că o vom face într-un spirit viu, creativ, liber şi performant“, a adăugat Simona Marinică, directorul Şcolii primare.
La „Varlaam Mitropolitul“, în educaţia copiilor se pune accent nu numai pe inteligenţa academică, ci şi pe cea emoţională şi spirituală.