Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
Colegiul Decanilor – responsabilitate academică în comuniune
La Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia s-a organizat, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, întrunirea de primăvară a Colegiului Decanilor de la facultăţile și departamentele de teologie ortodoxă din cuprinsul Patriarhiei Române.
Evenimentul academic s-a desfășurat în zilele de 14-15 mai 2018 și a fost prezidat de către pr. prof. dr. Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă îJustinian PatriarhulÎ a Universității din București și președintele Colegiului Decanilor, care l-a prezentat, cu această ocazie, pe noul coordonator al Sectorului teologic-educațional din cadrul Administrației Patriarhale, pr. conf. dr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal, și care a adresat mulțumiri organizatorilor pentru cadrul oferit în vederea desfășurării acestei întâlniri.
Pe ordinea de zi s-au regăsit subiecte de actualitate care privesc învățământul teologic ortodox universitar și postuniversitar. În acest sens, s-au stabilit aspectele organizatorice ale celui de-al VIII-lea Congres Național al Facultăților de Teologie Ortodoxă din cuprinsul Patriarhiei Române, intitulat Contribuția Bisericii și a teologiei ortodoxe pentru unitatea de credință și de neam, care se va organiza în perioada 8-10 octombrie 2018 la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop dr. Vasile Coman” a Universității din Oradea.
În continuare, a fost analizat stadiul elaborării manualelor pentru facultățile de teologie ortodoxă. Până în prezent, în cadrul Colecției Cursuri, Manuale și Tratate de Teologie Ortodoxă, apărută la Editura Basilica a Patriarhiei Române, au fost tipărite următoarele manuale: Apologetica ortodoxă (vol. I și II) - coordonator conf. dr. Adrian Lemeni; Istoria și Filosofia Religiilor. Religii ale lumii antice - coordonator pr. prof. dr. Nicolae Achimescu; Omiletica - coordonator pr. prof. dr. Vasile Gordon; Teologie Dogmatică Ortodoxă - coordonator pr. prof. dr. Ștefan Buchiu și Introducere în Studiul Vechiului Testament - coordonator pr. prof. dr. Ioan Chirilă (în curs de tipărire).
În cadrul discuțiilor purtate s-a propus ca studenții teologi români care doresc să studieze în străinătate să fie recomandați de către profesorii de specialitate, cu responsabilitate, seriozitate și asumare, întrucât reprezintă Biserica Ortodoxă Română în raport cu celelalte Biserici, confesiuni creștine și alte religii.
Totodată, s-a reafirmat necesitatea aplicării unitare a hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu privire la învăţământul teologic ortodox universitar şi postuniversitar, în general, şi a respectării condiţiilor de înscriere la concursul de admitere la doctorat (media minimă de 8,51), în special.
Următoarea întrunire a decanilor, precum și întâlnirea directorilor școlilor doctorale de la facultățile de teologie ortodoxă din țară vor avea loc la Oradea, în toamna acestui an.
Propunerile formulate în cadrul întrunirilor Colegiului Decanilor evidențiază importanța respectării exigențelor academice și contribuie la creșterea permanentă a calității învățământului teologic din cuprinsul Patriarhiei Române.